SĂNĂTATE ŞI BUCURII
Băile Imperiale Austriece din Centrul istoric al staţiunii Băile Herculane este partea cea mai atractivă a oraşului.
După retragerea romană (271-275 d.Hr.), băile Ad Mediam intră într-un îndelungat „con de umbră” în perioada migraţiei popoarelor şi în evul mediu, ele fiind folosite doar de românii băştinaşi.
În vremea turcilor (1552-1716), băile sunt cunoscute sub forma unei „fântâni ţâşnitoare” a cărei apă biruie bolile trupului, de aceea, chiar şi turcii „ţin această fântână în mare cinste” pentru a face băi „la gropan”. [Cristescu I., 2012].
Prin ocuparea Banatului de către austrieci, staţiunea Băile Herculane a renăscut ca Pasărea Phoenix, din propria-i cenuşă, odată cu descoperirea cu totul întâmplătoare a băilor, în anul 1728, care a făcut senzaţie în întreaga Europă.
Aşa cum a lăsat scris cronicarul vremii Nicolae Stoica de Haţeg „la anul 1724 a început Împăratul Carol a drege băile Mehadiei.” [Gogâltan M., 2006]. În urma păcii de la Pojarevăţ (21 iulie 1718), Carol al VI-lea, fiul împăratului Leopold I şi tatăl împărătesei Maria Tereza, a iniţiat procesul de reconstrucţie a băilor prin guvernatorul Banatului, Florimund Claudiu Mercy. Din 1724 şi până în 1736 băile de la Herculane se refac sub conducerea ing. Adam Doxan, în timp ce în Europa s-au dezvoltat staţiunile cu băi termale Baden Baden în Germania şi Karlovy Vary în Cehia. Era la modă, în acele vremuri, ca cei înstăriţi să frecventeze aceste staţiuni şi să facă, în timpul liber, cure de băi termale.
Ca să facă loc noilor edificii ale băilor, generalul Andreas Hamilton, succesorul contelui Mercy, a trecut, în perioada 1734-1736, la „demolarea” vechilor ziduri, iar antichităţile salvate de la distrugere cu „prau” (pulbere) sunt trimise la Curtea din Viena pentru a înfrumuseţa sălile Bibliotecii Imperiale. Din acestea, o parte s-au scufundat în Dunăre în anul 1755, odată cu nava care le transporta. Cele dintâi băi care au intrat în funcţiune au fost: Băile Romane, Băile Apollo şi Băile Venera.
În Piaţa Hercules, privind Statuia Hercules din faţă, se poate vedea Biserica romano-catolică, la care se poate ajunge urcând cele 19 trepte. Capela este deschisă la orice oră din zi şi-n toate zilele anului. Pe frontispiciul de pe frontonul capelei sprijinit pe cele patru coloane în stil ionic se poate citi anul 1838 de sfinţire a bisericii. În spatele capelei se înalţă turnul clopotniţei unde se poate urca pe scările de sub poala pădurii. Biserica are hramul „Înălţarea la cer a Maicii Domnului”.
Prima clădire pe partea dreaptă a pieţei dinspre statuia-simbol a staţiunii este Baia Apollo cu Izvorul Apollo I, urmată pe aceeaşi parte de Hotelul Apollo şi Baia Hebe. Toate cele trei clădiri comunică una cu alta prin galerii scurte.
Baia Apollo este una dintre cele mai vechi din staţiune, de pe vremea romanilor. Aici s-au descoperit terme romane şi un templu al lui Hercules. Ea poartă denumirea zeului soarelui, luminii, muzicii, poeziei şi artelor, fiul lui Zeus şi al Letei.
După romani, austriecii au ridicat pe acelaşi loc, în 1724, o nouă clădire balneară căreia i-au spus Baia comună. Arsă de turci în 1737 în urma războiului austro – otoman (1737-1739), ea a fost reclădită între anii 1758-1760, cu numele de Baia cea mare sau Baia principală. În anul 1792, clădirea a fost acoperită cu şindrilă, din acest motiv mai este cunoscută şi sub numele de Baia de şindrilă, fiind în acea perioadă cea mai vestită. Între anii 1846 şi 1852, Baia Apollo a fost construită în forma actuală, cu o modernizare în anul 1970, când a fost numită Crişan, iar acum merită să fie restaurată temeinic. Apa termală folosită este de la izvoarele Apollo I şi II de pe malul drept al Cernei. Izvorul Apollo II este în faţa restaurantului Grota Haiducilor, iar Apollo I este la aproape 100 m în aval de Apollo II, fiind captat în incinta băii. Baia Apolo are prevăzute 32 de cabine şi trei bazine din marmură albă şi roşie.
Baia Hebe poartă denumirea zeiţei tinereţii, fiica lui Zeus şi a Herei, paharnica zeilor din Olimp. De-a lungul timpului a avut mai multe denumiri: Baia de friguri şi de umflături, Baia pentru dureri de încheieturi, Baia Carolina. Până în anul 1792, era o baie construită din scânduri. Clădirea actuală a fost ridicată în anul 1826 şi a fost refăcută în anul 1864, odată cu Podul de Piatră de lângă ea. Deasupra băii este un foişor în stil vienez, cu un acoperiş octogonal roşu, împodobit cu o dantelă fină de ornamente geometrice traforate. Acoperişul se sprijină pe opt stâlpi metalici subţiri. Baia Hebe este înzestrată cu 8 cabine şi un bazin din marmură albă şi roşie. Baia Hebe este alimentată cu apă termală de la Izvorul Apollo, iar Izvorul Hebe de la malul Cernei este pentru cură internă. Baia Hebe nu are un hotel propriu, însă comunică cu Hotelul Apollo şi cu Hotelul Decebal (Franz Iosef).
De la Baia Hebe, pe Podul de Piatră cu coridor acoperit, se poate ajunge la Hotelul Decebal (Franz Iosef) de pe malul stâng al Cernei, iar de aici, prin o altă galerie, la Cazinou.
În anul 1801, administraţia staţiunii Băile Mehadiei a fost încredinţată Regimentului de graniţă nr. 13. „Acest an se poate considera începutul unei noi etape de dezvoltare a staţiunii, deoarece de atunci au început să se ridice numai construcţii solide, majoritatea durând până astăzi.” [Negrea Şt., 2002].
Din anul 1817, denumirea staţiunii s-a schimbat din Băile Mehadiei în Băile Herculane (Herculesbad). În acest fel, s-a eliminat confuzia care se făcea adesea între staţiunea balneară de pe Valea Cernei şi localitatea Mehadia de pe vechiul drum roman şi actualul drum european E70, de pe Culoarul Timiş-Cerna.
Piaţa Hercules este locul care poartă aura unei epoci trecute, înconjurată de clădiri monumentale în stil baroc şi neoclasic, construite la începutul secolului al XIX-lea în jurul Statuii lui Hercules. Statuia, care a devenit simbolul staţiunii, a fost ridicată în anul 1847, în locul unei fântâni construite în 1826 din marmură roşie şi alimentată cu apă din izvorul Munk.
Turnată din metal pentru ţeavă de tun, statuia a fost realizată în atelierul lui Ramelmayer şi Glantz din Viena, fiind dăruită staţiunii Băile Herculane de arhiducele moştenitor Carol, drept mulţumire pentru vindecarea ostaşilor care s-au tratat aici.
Astăzi, turiştii pot admira statuia-simbol care îl reprezintă pe Hercules purtând pielea Leului din Nemeia şi cu măciuca pe umărul stâng, Ea este montată pe o placă metalică pusă pe un soclu-cişmea prevăzut cu patru guri de leu din care curge apa într-un bazin în care zburdă peştişori. Priviţi statuia şi descifraţi anul inaugurării ei scris în limba latină pe o placă metalică: MDCCCXLVII (1847).
Rotiţi privirea spre stânga şi veţi vedea cea mai veche clădire a staţiunii, păstrată în forma iniţială, cea „a diregătorilor de la administraţia băilor”, cu aceeaşi destinaţie din anul 1811 şi până în anul 1989. Prin arhitectura sa neoclasică, splendida construcţie impresionează prin eleganţa şi sobrietatea motivelor ornamentale. Pe fondul cărămiziu al clădirii se pot vedea arcadele albe ale ferestrelor şi uşilor de la balcoane. Vizitatorul care are curiozitatea de a-şi arunca privirea pe faţada clădirii va descoperi basoreliefuri care înfăţişează scene sugestive despre turismul care se desfăşura în acea perioadă la Băile Herculane.
O primă scenă prezintă principala bogăţie naturală a staţiunii, izvoarele termo-minerale.
A doua scenă înfăţişează două femei făcând baie, arătând principala atracţie turistică a staţiunii, baia termală – tratamentul.
A treia scenă înfăţişează un părinte şi un copil, echipaţi în haine de drumeţie, reprezentând o a doua atracţie specifică Băilor Herculane, drumeţiile în jurul staţiunii, ca agrement.
A patra scenă înfăţişează o tânără hangiţă, lângă butoiul de răchie, invitând oaspeţii, cu o ploscă într-o mână şi cu două carafe în cealaltă, sugerând localurile unde turiştii pot să bea şi să mănânce la discreţie.
A cincea scenă arată un bagajist care ajută turiştii la transportul bagajelor, reprezentând confortul locurilor de cazare existente în staţiune.
Continuând plimbarea, la ieşirea din piaţă, se ajunge la Baia Diana, în apropierea căreia este Hotelul Ferdinand.
Baia Diana este situată pe malul drept al râului Cerna şi poartă numele zeiţei vânătorii, a pădurilor şi a lunii. Inscripţia săpată pe peretele de la intrare pe tabula votivă arată că această baie a fost amenajată iniţial de către romani:
DIIS MAGNIS ET BONIS AESCULAPIO ET HYGIAE MARCUS AURELIUS PRAEFECTUS LEGIONIS XIII GEMINAE ANTONINAE VOTUM LIBENS MERITO SOLVIT |
Traducerea în limba română arată că este închinată zeului grec al medicinii Esculap şi fiicei sale, Hygieia, zeiţa greacă a sănătăţii:
Marcus Aurelius comandantul legiunii a XIII-a Antonia s-a achitat bucuros şi drept de făgăduinţa sa faţă de zeii mari şi buni Aesculap şi Hygieia.
Construcţia actuală a băii este din anul 1859, după ce până în 1792 era o clădire din lemn, iar în 1970 a fost renovată. Ea a fost cunoscută în timp şi cu alte nume: Baia pentru dureri de oase, Ferdinand, Elisabeta şi Cloşca.
Baia Diana dispune de 10 cabine cu apă termală sulfuroasă la 50 0C, adusă de la Izvoarele Diana I şi II din apropiere. Cei care sunt la tratament pentru reumatism coboară în „gropan” cufundându-se treptat în apă.
Hotelul Ferdinand din apropierea băii oferă condiţii de cel puţin trei stele de masă şi cazare şi se distinge îndeosebi prin grădina rustică din incinta acestuia.
Sub privirea lui Hercules de pe clădirea Băii Diana, sprijinit în celebra-i măciucă, ca simbol al puterii fizice, se continuă drumul până la Izvorul Diana III, recent renovat. Apa acestui izvor „termosulfuroasă, clorurosodică, calcică şi hipotomă”, cu temperatura între 53-62 0C, poate fi folosită pentru cură internă în afecţiuni ale aparatului digestiv şi respirator, sinuzite şi alte stări alergice.
Din dreptul acestui izvor începe cărarea spre Izvorul Munk.
În scurt timp se ajunge la Baia Neptun, considerată de specialişti cel mai important monument de arhitectură balneară din staţiune.
Baia Neptun în prezent îmbracă haine noi cu speranţa că îşi va recăpăta strălucirea şi animaţia de altădată. Ea poartă numele zeului mării, fratele lui Jupiter, şi a fost construită în trei ani (1883-1886), după planurile arhitectului Wilhelm von Doderer, adept al unui stil eclectic, cel care a lucrat şi la proiectul Castelului Peleş.
În perioada în care a fost construită, Baia Neptun a fost considerată cea mai modernă instalaţie balneară din Europa, având lift hidraulic şi sistem de ventilaţie acţionat de apa izvorului Munk.
În timp a mai purtat numele de: Băia Maria, Szapary şi Horia.
Refacerea băii întocmai cum a fost în trecut ne va aduce emoţii încă de la intrarea principală. În faţa noastră se va deschide un hol mare cu o cupolă centrală, în mijlocul căruia se va afla o minunată fântână arteziană împodobită cu o statuie alegorică. Din acest hol se vor desprinde două galerii către cele două pavilioane ale clădirii: unul cu băi de sulf, celălalt cu băi de sare.
Băile de sulf din stânga vor avea 32 de cabine şi două bazine, pentru care se foloseşte apa termală de la Izvoarele Neptun I şi Neptun IV din apropiere.
Băile de sare din dreapta vor avea tot 32 de cabine şi două izvoare cu apă adusă tocmai de la Izvorul Hercules I.
Accesul la Băile Imperiale Austriece se poate face şi din Centrul istoric al staţiunii pe Podul de fier construit peste Cerna odată cu băile, între 1883 şi 1886. Podul de Fier care leagă Baia Neptun de Cazinou pe o frumoasă alee perpendiculară este o adevărată lucrare de artă, cu dantelării metalice elegante, un pasaj pietonal pavat cu scânduri de lemn montate peste traversele metalice şi două balustrade din fontă. Intrarea în Baia Neptun de pe pod este marcată printr-un portal maiestuos cu trei deschideri şi cu două lampadare din fontă, având fiecare câte trei braţe.
Mergând tot la vale pe strada Izvorului, pe malul drept al Cernei, se poate vedea de la distanţă silueta Hotelului Hercules, cu cele două corpuri, construit după proiectele arhitectei Maria Viorica Zărnescu. Între Baia Neptun şi Hotelul Hercules, în dreptul unei troiţe, se desprinde strada Nicolae Stoica de Haţeg cu trei vile a căror arhitectură marchează câte o perioadă de dezvoltare a staţiunii: Vila Dora, Vila Tolvay şi Vila Belvedere. Intercalată între ele este Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului”, care încântă prin însemnele şi scenele ortodoxe pictate în interior.
Până la renovarea Vilei balneo-turistice Belvedere (construită în anul 1928), odihniţi-vă la foişorul din faţa vilei şi veţi înţelege de ce ea a fost numită aşa. În faţa ochilor se deschide o frumoasă panoramă a Văii Cernei, care vă va îndemna să reluaţi turul staţiunii de la Hotelul Hercules în jos.
Hotelul balneo-turistic Hercules este prima dintre noile clădiri balneare moderne construite în perioada socialistă a staţiunii, dată în funcţiune în anul 1968. Zestrea hotelului ar trebui să redevină o atracţie turistică prin baza de tratament alimentată cu apă termală adusă de la izvoarele Neptun I şi IV, terasa pentru plajă, piscina acoperită şi sauna finlandeză. Lângă hotel, se oglindeşte în Cerna acoperişul conic al Izvorului I, a cărui apă termală era colectată într-un turn care se poate vedea în apropiere. De la el se alimentează băile sulfuroase de la Hotelul Hercules şi de la Baia Neptun, apele lui fiind indicate cu precădere pentru bolile reumatice şi anumite boli de piele.
Îndată ce se trece de Podul pieţei care duce la piaţa de produse naturale bănăţene din staţiune, de pe malul stâng al râului Cerna, după 250 m, se ajunge la cele două izvoare atât de cunoscute şi renumite: Izvorul de ochi (Neptun III), în dreapta drumului, şi Izvorul de stomac (Neptun II), în stânga drumului.
Izvorul de ochi este unul natural, captat într-o nouă şi frumoasă fântână construită în stil brâncovenesc. Ajunşi la acest izvor, turiştii pot asculta sfaturile bătrânilor, care se odihnesc la soare pe băncile din apropiere, asupra reţetei inedite şi naturale de inundare a ochilor pentru ameliorarea afecţiunilor oftamologice.
Izvorul de stomac este captat în interiorul fântânii situate pe malul drept al Cernei şi se poate repera după acoperişul conic şi de culoare albastră, susţinut de coloane de beton. Izvorul se foloseşte în cura internă pentru afecţiuni gastrice, apa lui fiind indicată şi în diabet.
Fântâna are două scări laterale semicirculare pe care se coboară patru metri până la apa termală care curge prin gura unui leu de piatră şi se scurge într-un bazin de marmură. Nu trebuie să vă surprindă mirosul specific şi culoarea „lăptoasă” a suprafeţelor din bazin pe care cade apa. Este cu adevărat un indiciu că izvorul este natural cu apă clorurosodică, calcică, hipotonă şi sulfuroasă. De efectul curei vă convinge şi primirea graţioasei zeiţe Diana de pe statuia de marmură de lângă izvor.
După un scurt popas la cele două izvoare termale, privirea ochilor spre culoarea roşie a Băii Venera ne trezeşte curiozitatea de a continua traseul la întoarcere pe malul celălalt al Cernei. Pornind din nou la drum, pe jos, pe bucla largă a râului, după 500 m, se ajunge la Podul Roşu pe care se va traversa Cerna pe malul stâng. De pe pod se poate admira cădirea elegantă a Vilei Livia, azi Vila Băncii, construită în 1888. În apropierea vilei din cartierul Zăvoi este punctul de plecare în drumeţie pe mai multe trasee care urcă spre Platoul Coronini. În timp ce treceţi podul, priviţi pe apa râului şi veţi vedea aburii miraculoşi ai izvoarelor termale de pe malul Cernei.
La picioarele Podului Roşu, pe malul stâng al Cernei, este Izvorul Traian, izvorul cu cea mai constantă compoziţie chimică dintre toate izvoarele termominerale de la Băile Herculane. Apele termale ale acestui izvor sunt folosite în băile de tratament de la hotelurile balneo-turistice din Centrul modern al staţiunii creat în Parcul Vicol.
De la Izvorul Traian se face cale întoarsă pe şoseaua de pe malul stâng al Cernei. Strada Cernei este „tivită” de un trotuar cu balustradă şi „şerpuieşte” prin pădure între munte şi râu. Popasul de la Izvorul Conteselor vă îndeamnă la odihnă şi, apoi, să porniţi pe cărările de munte pentru a descoperi frumuseţile Domogledului.
După aproape 500 m de mers, se ajunge la Izvorul şi Baia Venera, una din primele băi construite de romani.
Baia Venera poartă numele zeiţei primăverii, a dragostei şi frumuseţii, renumită pentru irigaţii vaginale şi tratarea bolilor venerice. Localnicii mai în vârstă, din Băile Herculane, îşi amintesc cum veneau aici femei din toate părţile ca să se trateze de aceste boli sau pentru a face copii şi plecau vindecate. Baia Venera s-a mai numit: Baia franceză, Francisca, Baia femeilor, Baia de râie şi Baia de pucioasă.
Ea este cunoscută şi sub numele de Baia veche, deoarece legenda spune că primul dintre izvoarele descoperite de romani a fost Izvorul Venera.
Legenda descoperirii băilor de la Herculane
Legenda spune că romanii au descoperit efectele curative ale izvoarelor termale de pe Valea Cernei cu ajutorul cailor. Soldaţii romani, lăsându-şi în libertate caii lor, pe pitoreasca vale, la marginea apei, au observat cum, prin îmbăierea în apa de lângă Izvorul Venera, caii s-au vindecat de rănile suferite în lupte şi de bolile datorate verilor toride şi a prafului din timpul campaniilor militare. Tot ei au constatat că se trata foarte bine, cu aceste ape termo-sulfuroase, boala numită scabie (râie).
Se mai spune că apele izvoarelor termale care curgeau liber în albia râului Cerna au fost apoi încercate de soldaţii romani, simţind direct efectele lor tămăduitoare şi miraculoase, recuperându-şi puterile istovite în războaie şi recăpătându-şi vitalitatea. Ei au raportat superiorilor că pe Valea Cernei sunt locuri în care energiile apei, ale aerului şi ale pământului sunt atât de benefice pentru sănătate şi în tratarea anumitor boli. Aşa s-au construit băile dedicate lui Hercules, eroul mult iubit de romani, devenind cele mai căutate locuri de refacere a sănătăţii pe toată durata stăpânirii romane.
Baia Venera era una din cele trei băi, Baia Romană, Baia Apollo şi Baia Venera, construită la începutul stăpânirii austriece, între 1724 şi 1736. Arsă de turci în timpul războiului austro-turc din 1737-1739, baia a fost reconstruită din lemn în anii 1740-1755. Construcţia din cărămidă a băii, care datează din 1838, a fost modernizată în 1969 şi, după o perioadă de degradare, a fost redată circuitului turismului în anul 2010. Ea are trei cabine şi două bazine alimentate cu apă de la Izvorul Venera captat în 1929. La Baia Venera se fac proceduri de irigaţii vaginale şi proceduri de bazin pentru afecţiunile aparatului locomotor, aşa cum au fost scrise şi aplicate începând cu anul 1944 de medicul militar dr. Teodor Constantinescu, pe atunci director al Sanatoriului militar din Băile Herculane.
După ce aţi privit şi gustat produsele naturale ale ţăranilor în piaţa staţiunii, continuaţi plimbarea spre Centrul istoric al staţiunii şi, după 250 m, veţi ajunge la bifurcaţia dintre strada Cernei şi strada Mihai Eminescu unde, chiar în intersecţie, este Ştrandul termal central în aer liber. El a fost construit în anul 1871 lângă Baia Maria, unde acum funcţionează Centrul de tratament balnear „Cerna”.
În timp ce ştrandul termal în aer liber este deschis numai pe timp de vară, Centrul de tratament balnear „Cerna” este deschis permanent; în el se aplică atât proceduri de hidroterapie (duş şi masaj subacval, băi cu plante, cu bule şi cu aburi), cât proceduri de electroterapie (cu ultraviolete, cu ultrasunete, galvanizări şi ionizări).
Cazarea turiştilor care vin la tratament în pavilion este asigurată în hotelul Cerna, aflat vizavi de ştrand. Clădirea hotelului este una emblematică pentru staţiune, prin arhitectura ei în stil românesc. Hotelul Cerna a fost construit în perioada 1936-1939, după planurile arhitectului Ioan Precup şi cu finanţarea Comunităţii de Avere din Caransebeş. Din faţa hotelului Cerna, de la troiţa în cinstea eroilor din decembrie 1989, o alee scurtă ne duce la Biserica ortodoxă cu hramul „Schimbarea la faţă”. Biserica a fost construită pe actualul loc în 1864, din piatră şi cărămidă. Ea este în stil bizantin, în formă de cruce grecească, cu o cupolă centrală şi un iconostas pictat de vienezul Alexander Guth. Pictura murală în tempera a fost executată mult mai târziu (1936-1937), în stil neobizantin, de către pictorul Ioan Băleanu din Caransebeş. Întreaga zonă a staţiunii dintre biserica catolică şi biserica ortodoxă are statut de rezervaţie arhitectonică pentru a proteja vechile, dar atât de impresionantele clădiri.
Tot de la hotelul Cerna, se poate urca pe strada Mihai Eminescu până la Izvorul Domogled, de apă plată. Este cunoscuta apă plată Băile Herculane, care se poate lua direct de la izvor, fără bani. Mergând mai departe pe strada Mihai Eminescu, se poate ajunge la Primăria oraşului Băile Herculane.
Revenind pe strada Cernei, se continuă drumul şi se ajunge în Parcul Central încadrat pe trei laturi de Ansamblul arhitectonic de clădiri istorice, format din: Hotelul Traian, Cazinoul, Vila Elisabeta şi Hotelul Decebal.
Parcul Central a fost amenajat în anul 1862 şi este înzestrat cu două fântâni arteziene şi un foişor în care cântă fanfara în ziua de duminică şi de sărbători.
Aici s-a născut celebrul Vals al Băilor Herculane.
Vizitatorii pot admira în voie doi arbori declaraţi monumente ale naturii. Falnicul arbore mamut Sequoia Gigantea, adus din America, având acum 30 m înălţime, 1,5 m diametru şi o circumferinţă de 4,75 m, şi multiseculara Tisa, un conifer rar de 12,5 m înălţime şi o circumferinţă de 2 m. „Tisa este un arbore indigen cu scoarţa de culoare brun-roşcată, având porţiuni de exfoliere în plăci alungite. Lemnul său are o nuanţă roşcat-gălbuie plăcută, este elastic şi se lustruieşte bine.” [Meilă M., 2009].
Prima clădire a Ansamblului arhitectonic este hotelul Traian (Rudolf), construit în anii 1869-1871 şi renovat în 1969. Acum este nevoie de o nouă renovare a acestei bijuterii arhitectonice cu ornamentaţii unice atât în exterior, cât şi-n interior.
Partea centrală a Ansamblului arhitectonic este edificiul Cazinoului pe frontispiciul căruia se poate citi „Saluti et laetitiae” (Sănătate şi bucurii).
Cazinoul staţiunii a fost construit în stilul baroc austriac, ornamentat simplu şi plăcut, în anul 1864, la doi ani după amenajarea Parcului Central. El are o frumoasă terasă, acoperită cu tavanul pictat. În trecut, Cazinoul a avut o sală de dans, un restaurant la parter, iar la etaj erau sala vestitului cazinou şi sala de spectacole.
Astăzi, în Cazinou se află Muzeul istoric „Nicolae Cena” al staţiunii.
Ultima clădire a Ansamblului arhitectonic este hotelul Decebal (Franz Joseph), construit în anul 1860, cum stă scris şi pe frontispiciu. El a fost numit iniţial Franz Joseph având o arhitectură exterioară şi interioară pe măsura talentului arhitectului vienez Wilhelm von Doderer.
Peste 15 ani, în 1875, acest cunoscut arhitect va construi Vila Elisabeta, un alt edificiu deosebit din Ansamblul arhitectonic al staţiunii. Dacă Vila Elisabeta este în plină renovare, hotelul Decebal (Franz Joseph) îşi caută investitorii.
Cum se trece de hotelul Decebal (Franz Joseph), se ajunge în faţa ultimului obiectiv al circuitului turistic, Podul de Piatră.
Podul de Piatră cu coridor acoperit a fost realizat în curbă în anul 1864, fiind una din realizările tehnice remarcabile ale staţiunii în secolul al XIX-lea. Litografiile de epocă arată că a existat şi varianta unui pod de lemn construit sub formă unghiulară încă din anul 1770. Inundaţiile şi războaiele cu turcii au provocat distrugeri ale podului de lemn. De aceea, în anul de finalizare a Ansamblului arhitectonic al staţiunii (1864) s-a construit Podul de Piatră care făcea legătura dintre hotelul Franz Joseph şi băile Apollo, Hebe şi Diana din Piaţa Hercules, în forma sub care se poate vedea şi astăzi.
Este nevoie însă de a transforma coridorul de peste Podul de Piatră, din nou, într-o galerie de istorie a staţiunii, iluminată feeric noaptea pentru ca trecătorii să admire o parte din cele 23 de tabule votive descoperite pe teritoriul staţiunii.
Până la renovarea coridorului, căutaţi să vă plimbaţi pe „Aleea licuricilor” a Podului de Piatră, denumită astfel după minunatele insecte vizibile în serile calde şi liniştite de vară, adevărate luminiţe zburătoare pe întreaga Vale a Cernei.