PRIMA CALE FERATĂ DE MUNTE DIN ROMÂNIA
Interesant
Calea ferată Oraviţa – Anina are 14 tunele săpate în stânca muntelui care măsoară la un loc 2048 m şi 10 viaducte peste văi adânci care totalizează 843 m,
Calea ferată Oraviţa – Anina are tăieri în stâncă ce însumează 21 km şi ziduri de sprijin pe o lungime de 10 km.
Calea ferată de la Oraviţa spre Anina urcă de la 218 m la 556 m, cu o diferenţă de nivel de 338 m şi o pantă de înclinare de 20 la mie.
Raza unor curbe este de numai 114 m, faţă de 150 m, cât este în mod normal.
Descriere
Pentru orice turist îndrăgostit de frumuseţile naturii, o călătorie cu trenul pe prima şi cea mai frumoasă şi spectaculoasă cale ferată de munte din România, linia Oraviţa – Anina, se poate transforma într-o adevărată revelaţie.
O locomotivă cu aburi, care trage după ea două vagoane de epocă, se strecoară prin văile ieşite în cale pe drumul de fier de 33,4 km, parcurs în două ore şi jumătate. Calea ferată Oraviţa-Anina reprezintă o lucrare inginerească unică în România şi în sud-estul Europei, fiind denumită de către localnici „Semeringul bănăţean” prin comparaţie cu vestita cale Semmering din Austria.
Cea dintâi cale ferată de şes din România, Oraviţa–Baziaş, considerată a fi cea mai veche din sud-estul Europei, a fost inaugurată pentru transportul de cărbune la 20 august 1854, iar pentru călători la 1 noiembrie 1856.
Traseul trecea prin România şi Serbia de azi pe linia Oraviţa – Răcăşdia –Iam – Iassenova –Biserica Albă – Baziaş şi avea o lungime de 62,5 km, primind numele de „Calea cărbunelui” pentru că a servit transportului de cărbune până la Dunăre şi de aici până în Austria.
Se spune că la Anina cărbunele a fost descoperit de tăietorul de lemne Mathias Hammer în 1790. De atunci a început extracţia şi a apărut necesitatea construirii unei linii de cale ferată care să lege direct Anina de portul dunărean Baziaş.
Aşa a început, în primăvara anului 1861, construcţia finală a căii ferate Oraviţa – Anina. Ea a fost dată în folosinţă pentru traficul de mărfuri la 15 noiembrie1863, iar pentru transportul de persoane la 4 aprilie 1869.
Calea ferată Oraviţa – Anina este de un pitoresc deosebit, datorită numeroaselor lucrări de artă care au fost făcute spre a deschide drum trenului în stânca dură de calcar a Munţilor Aninei. Ea a fost construită de către meşteri şi lucrători italieni, dintre care mulţi s-au stabilit în cele două oraşe de la capătul liniei.
Deşi distanţa aeriană între Oraviţa şi Anina nu depăşeşte 15 km, calea ferată măsoară mai mult decât dublu, linia având o lungime de 33,4 km, cu o diferenţă de nivel de 338 m, de la Oraviţa, situată la 218 m deasupra nivelului mării, şi până la Anina, aşezată la 556 m altitudine.
Calea este formată din 14 tunele săpate în bună parte în stâncă şi 10 viaducte peste văi adânci, fiind o capodoperă în materie de construcţii de căi ferate.
Între Oraviţa şi Anina este cea mai frumoasă linie ferată din sud-estul Europei. Totodată „bătrâna cale ferată” din România constituie cea mai mare realizare tehnică din construcţia căilor ferate în Banat din acea perioadă.
Marea artă a construcţiei acestei căi ferate constă în faptul că are o înclinare de 20 la mie, faţă de celelalte căi ferate normale care au o înclinare de 14 la mie.
O altă izbândă tehnică a acestei linii sunt curbele care au o rază de numai 114 m, faţă de 150 m cât este de obicei limita minimă.
Construcţia ei a costat 5 milioane de guldeni.
Traseul liniei, cu 160 de curbe, este compus din trei tronsoane distincte:
- Tronsonul Oraviţa – Maidan, de 8,8 km, pe care există 6 poduri, cel mai mare fiind Viaductul Racoviţă cu 11 deschideri, lungimea de 115 m şi înălţimea maximă de 26,5 m. Viteza maximă de circulaţie este de 40 km/h.
- Tronsonul Maidan – Gârlişte, între km 8,8 şi 25 (16,2 km) este cea mai grea porţiune de pe traseu cu două declivităţi mari de 20 la mie. Pe el se află 3 poduri, unul înainte de staţia Lişava, celelalte două între Lişava şi Gârlişte. Cel mai mare viaduct de pe linie este Viaductul Jitin, cu 5 deschideri, din care cea din mijloc este un tablier metalic cu lungimea de 34 m, înălţimea pilonilor centrali fiind de 35 m. Viaductul este construit în curbă cu raza de 114 m şi are o lungime de 130 m. De la staţia Lişava până la Viaductul Jitin trenul trece prin 3 tuneluri: Lişava, Maniel şi Dollhoff. După viaduct se intră în tunelul Jitin (Seiler) şi apoi trenul trece prin încă 6 tuneluri până la Gârlişte. Viteza maximă de circulaţie pe tronson: 20 km/h.
- Tronsonul Gârlişte-Anina, de la km 25 la 34 (9 km). Pe acest tronson există un singur viaduct, cu 3 deschideri, în apropiere de Anina. Viaductul Anina (95 m) este tot în curbă, cu o rază de 114 m, deschiderea centrală de 30 m şi înălţimea maximă de 29,6 m, având un tablier metalic montat în 1973. Tunelul de la Gârlişte este cel mai lung (660 m) şi singurul în linie dreaptă. El este urmat de cele mai scurte 3 tuneluri ale liniei. Ultimul tunel este Slucht (60 m), în apropierea Viaductului Anina. Viteza maximă de circulaţie: 20 km/h.
Izbânzile tehnice ale căii ferate Oraviţa – Anina impresionează atât prin spectaculozitatea traseului, cât şi prin povestea construcţiei liniei. Astfel, unul din tunele poartă numele arhitectului Johann Ludwig Dier Dollhoff care, considerându-se vinovat de un prim eşec al perforării tunelului Gârlişte, unde cele două galerii nu s-au întâlnit din cauza unei devieri verticale de aproape trei metri, s-a sinucis aruncându-se într-o prăpastie de pe unul din viaductele liniei.
Orice călător prin Banatul Montan trebuie să meargă cu trenul pe calea ferată Oraviţa – Anina măcar o dată în viaţă. Va fi pentru prima oară când îşi va dori cu adevărat ca această călătorie cu trenul să nu se mai sfârşească. Pe întreg drumul frumuseţea peisajului se completează cu emoţia dată de nebănuitul ce apare la fiecare kilometru parcurs: tunele săpate în stânca muntelui, viaducte peste văi adânci şi străpungeri fără bolţi, deschise spre cer. Totul făcut în „piatră cioplită” cu iscusinţa minţii şi cu mâna lucrătorilor pricepuţi în tăierea calcarului, deoarece pe atunci nu se inventase încă dinamita (Nobel A. în 1866) şi nu se foloseau macaralele. Aşa s-a născut traseul „Drumul Fierului”.