DRUMUL SPRE ZIDIRE
Pentru orice drumeţie în zona turistică „Scorilo” locul de plecare este centrul municipiului Caransebeş, unde cea mai impunătoare clădire este noua Catedrală Episcopală cu hramurile:„Învierea Domnului” şi „Sântul Mare Prooroc Ilie Tezviteanul”.
Dintotdeauna, Caransebeşul a fost un oraş al mărturisirii credinţei ortodoxe. Ridicarea unei catedrale la Caransebeş a fost o dorinţă a clerului şi credincioşilor din Banatul Montan, încă de la reînfiinţarea Episcopiei Caransebeşului, prin diploma imperială din 8 iulie 1865. Primul episcop a fost Ioan Popasu (1865-1889), prin grija căruia s-au prins „rădăcinile” învăţământului teologic în Caransebeş, în vremea mitropolitului Transilvanei, Andrei Şaguna.
Urmărind „drumul zidirii”, se poate spune că ctitorul moral al catedralei este primul patriarh (1925) al României, Miron Cristea, care, în vremea păstoririi sale ca episcop la Caransebeş (1910 – 1919), a vorbit de nenumărate ori de necesitatea ridicării unei noi catedrale. Tot atunci a iniţiat şi un fond pentru zidirea catedralei pentru care a donat 20 000 de coroane. Din cauza condiţiilor istorice prilejuite de anii războiului şi a instaurării comunismului, catedrala nu s-a mai construit. Mai mult, la 5 februarie 1949, istorica Episcopie a Caransebeşului a fost desfiinţată. Ea s-a reîntemeiat după Revoluţia din 1989, în anul 1994. Planul catedralei a fost întocmit în vremea episcopului Emilian Birtaş, iar piatra de temelie a noii Catedrale Episcopale din Caransebeş a fost aşezată la 27 octombrie 1996 de IPS Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, pe atunci episcop al Caransebeşului.
„Prin strădania depusă de PS Părinte Episcop Lucian Mic, între anii 2007-2010 catedrala a fost terminată, iar în 12 septembrie 2010 a fost sfinţită de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la 100 de ani de la instalarea lui Miron Cristea în scaunul vlădicesc de la Caransebeş.” [Alic D., 2010].
Ceilalţi episcopi ai Caransebeşului, Nicolae Popea (1889-1908), Iosif Traian Badescu (1920-19339, Vasile Lăzărescu (1934-1941) şi Veniamin Nistor (1941-1949), au fost adevăraţi misionari ai credinţei creştine în Banatul de munte peste vremuri.
Privind clădirea, vă veţi întreba în gând: Este o catedrală mare sau o catedrală mică ? Aşa cum a mărturisit PS Lucian, Episcopul Caransebeşului, la sfinţire: „Este o catedrală pe măsura jertfei înaintaşilor şi a contemporanilor noştri. Este o catedrală în care ne regăsim cu toţi.” Catedrala este în stil neobizantin, având 37 m lungime, 24 m lăţime şi 45 m înălţime.
Catedrala Episcopală este în formă de cruce greacă cu o intrare principală şi două intrări laterale, trei turnuri la faţadă şi o cupolă centrală. Interiorul bisericii păstrează tradiţia creştin ortodoxă cu altar, naos şi pronaos. În cele două turle sunt aşezate 7 clopote executate de firma Höiz din Űlm (landul Bavaria -Germania), după o reţetă medievală, transmisă din tată-n fiu printr-un şir neîntrerupt de clopotari. Cel mai mic clopot are 200 kg, iar cel mai mare de 800 kg. Crucea cea mare de pe cupola centrală are 8 m înălţime, iar celelalte două, de pe turnurile de la intrare sunt de 6 m.
Ele sunt aurite pentru a oferii durabilitate şi strălucire acestor „podoabe” ale bisericii. Catedrala este împodobită pe faţada de la intrare cu icoane în „tehnica mozaic”: icoana „Duminica Tomii”, care reprezintă una din arătările Mântuitorului Iisus Hristos după Învierea din morţi, icoana „Cina cea de Taină” şi opt icoane ale sfinţilor apostoli.
Istoria a făcut ca Banatul să fie un mozaic de culturi şi de religii. La Caransebeş este singurul loc unde cele două biserici, Catedrala ortodoxă şi Biserica romano-catolică, sunt atât de aproape, la numai 8,4 m, ca într-o înfrăţire a creştinilor.
Acesta este şi mesajul „Arcadei de unificare creştină” dintre cele două biserici creştine pe sub care trec zilnic mii de creştini ai locului şi nu numai. Arcada, ornamentată cu sculpturi în piatră realizate de Eugen Apetri, este totodată o mărturie a bucuriei şi recunoştinţei bănăţenilor pentru prima vizită (7-9 mai 1999) a unui papă de la Vatican în România, Papa Ioan Paul al II-lea.
Încă de la primul pas înăuntrul locaşului simţi acea senzaţie de împăcare cu toţi, dar în mod deosebit cu tine însuţi, pe care numai locurile deosebite ţi-o pot da. E linişte şi totuşi un zumzet pluteşte în aer. E nemişcare şi totuşi percepi mişcarea la fiecare pas. E altfel ! E o pace interioară căreia, o dată întors în lumea mireană, ai să-i duci dorul toată viaţa. Aprinderea unei lumânări în locul ales echivalează cu reaprinderea credinţei.
În catedrală admiraţi iconostasul din lemn de paltin sculptat şi două dintre cele mai cunoscute icoane de patrimoniu din „Colecţia de artă veche bisericească” a Episcopiei Caransebeşului: icoana Maicii Domnului şi icoana Botezului Domnului.
Colecţia de artă veche bisericească a Episcopiei Caransebeşului cuprinde 141 de icoane vechi şi 6 cărţi de cult, strânse în timp la Protopopiatul Ortodox Român din Reşiţa, prin grija părintelui protopop conf.univ.dr.Vasile Petrica.
O expoziţie permanentă cu 83 de icoane se poate vedea la demisolul Catedralei Episcopale din Caransebeş, iar cea de-a doua expoziţie este în Centrul Eparhial.
Când ieşiţi din biserică contemplaţi statuia lui Miron Cristea din faţa catedralei, realizată în stilul artei statuare contemporane, prin care sculptura „socializează” cu trecătorii, putând fi atinsă. Privirea patriarhului este spre lăcaşul la care a visat şi a subscris cel dintâi. Înveşmântat canonic, Miron Cristea poartă anteriu, iar pe cap camilafcă. În mâna stângă ţine cârja episcopală, iar degetele mâinii drepte, proiectate pe cerul oraşului, desenează semnul sfânt al crucii. Statuia de 2,20 m este turnată în bronz, în tehnica „ceară pierdută”, şi aşezată pe un soclu înalt de 1,10 m din marmură de Ruschiţa. Autorul lucrării este sculptorul timişorean Aurel Gh. Ardeleanu.
Trecând pe sub „Arcadă” veţi vedea, în imediata vecinătate a noii catedrale, ruinele Bisericii medievale din Cetatea Sebeşului, construită la sfârşitul secolului al XIII-lea şi distrusă la începutul secolului al XVIII-lea. Vestigiile au fost descoperite în anul 1988 şi în urma reconstituirii s-a identificat stilul arhitectural romanic cu trecere spre cel gotic. Biserica a fost sub formă de navă cu altar şi turn clopotniţă.
„A fost o biserică românească, deşi constructorii au fost străini, pentru că, dacă ar fi fost de o altă provenienţă, nu s-ar fi găsit la intrare morminte de femei, îngropate cu bănuţi de aur şi argint de aici, din această zonă. Un alt argument este acela că sub altar s-au găsit morminte, nicio biserică, în afara celei ortodoxe, nu introduce morminte sub altar”, argumentează IPS prof.univ. Laurenţiu Streza.[Streza L., 2010].
Până în anul 2010, statutul de catedrală episcopală l-a avut, încă din anul 1865, timp de 145 ani, cea mai veche biserică din Caransebeş: Biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, construită în secolul al XVIII-lea în acel stil care a dominat Banatul, stilul baroc provincial. În catedrala istorică a fost primit în 1923 regele Ferdinand, iar în 1930 regele Carol al II-lea.
La hramul tradiţional „Învierea Domnului” , Catedrala Episcopală Caransebeş a primit un al doilea hram „Sfântul Proooroc Ilie Tezviteanul”, un sfânt ocrotitor cu mare evlavie pentru credincioşii din Banat.
În fiecare an, în duminica a doua după Paşti – Duminica Tomii – se sărbătoreşte hramul Catedralei Episcopale din Caransebeş şi se deschid manifestările cultural-religioase sub denumirea „Zilele credinţei şi culturii în Caraş-Severin”, ajunse la ediţia a VI-a (2012), iar timp de trei zile are loc „Ruga bănăţeană” a oraşului Caransebeş.