În Clisura de Jos, croaziera pe Dunăre este pe teritoriul judeţului Mehedinţi.
Pe malul stâng al îngustării Berzasca –Greben (18 km), de la km 1010 fluvial se înalţă semeţ Piatra Treşcovăţului, un masiv golaş de calcar, cu coastele drepte tăiate adânc de ape, asemănător ca aspect Detunatelor. Din muntele Treşcovăţ, care domină peisajul cu cei 800 m ai săi, se desprind trei spinări de stâncă: Piatra lungă, Piatra albă şi Piatra neagră. Popular ele se numesc „Bivolii”, deoarece seamănă cu nişte spinări de bivoli care se odihnesc în apă. Cele trei stânci se pot vedea doar când apele Dunării sunt scăzute.
Pe malul opus se remarcă silueta elegantă a unui viaduct. Peste pod trece drumul în stâncă din Serbia într-o anumită simetrie cu cel din România. Lângă Dunăre, tot în Serbia, la km 1005 fluvial, se află un cunoscut muzeu de arheologie unde, printre altele, sunt statuete vechi de 8000 de ani. În acest loc numit „Lepenski Vir” (Vârtejul lui Lepen) sunt dăltuite în stâncă cele două tabule, Tabula lui Tiberiu (33-34 d. Hr.), care a construit drumul roman de la Belgrad până la râul Porec, şi Tabula lui Domiţian (75-80 d.Hr.), în timpul căruia drumul roman s-a consolidat.
Continuând drumul cu vaporul, la km 1001 fluvial, pe malul drept, se poate vedea ridicându-se în faţă „Cataracta Greben”, care aproape că se aşază în calea Dunării şi îngustează albia fluviului până la 400-500 m. Aici, adâncimea apei este de peste 50m. Stânca Greben impresionează prin panorama rocilor jurasice şi cretacice într-o stratificare multicoloră: roşu, cenuşiu, negru, galben, roz, albăstrui. Pe impresionantul pinten de stâncă se văd încreţiturile care în urma frământărilor scoarţei au dat naştere Munţilor Carpaţi. Tot aici, este Rezervaţia fosiliferă din apropierea localităţii Sviniţa pentru jurasicul românesc. Înainte de construirea barajului Porţile de Fier, în dreptul cataractei Greben era cel mai periculos loc pentru navigaţie din tot defileul. Din cauza pragurilor de stâncă, în anul 1890, au început lucrările de regularizare a cursului apei. În amonte s-a construit un dig de 3,5 km, iar în aval a fost necesar să se construiască un canal săpat în stânci şi un dig de 6,2 km prin mijlocul albiei, care mergea paralel cu ţărmul drept al Dunării. Pe canal, navele erau trase de pe mal cu animale de tracţiune şi apoi cu vase cu abur prin operaţiunea numită „halaj” care astăzi nu se mai practică. Inaugurarea canalului Šip s-a făcut cu mare fast în 1896.
La vale de Greben, când apa scapă dintre stânci, albia se lăţeşte deodată la aproape 2,5 km, având aspectul unui lac liniştit.
Pe malul românesc e localitatea Sviniţa, după care se văd ruinele vechii cetăţii „Tricule” (Tri-kule = Trei turnuri), iar pe malul sârbesc se văd ruinele cetăţii Poreć şi oraşul Milanovăć. În Munţii Almăjului apare printre cleanţuri Pinul Negru de Banat, arbolele simbol al pădurilor bănăţene întâlnit îndeosebi pe Domogled şi Valea Cernei, lângă Băile Herculane. În aval de oraşul Milanovăć se văd casele localităţii Golubinje, o frumoasă aşezare de la poalele munţilor Miroc.
Când vaporul ajunge la Iuţi, Dunărea face un mare cot spre răsărit şi formează astfel vârful unei uriaşe litere „V”, desenată între cataracta Cozla şi Cazane. La Iuţi (km 989 fluvial) este punctul cel mai sudic al Banatului, unde se termină cataractele şi încep Cazanele, partea cea mai îngustă şi cea mai spectaculoasă a Dunării.
În drumul său spre Cazane, Dunărea trece prin depresiunea Greben-Plviseviţa, unde este maiestuoasă şi liniştită. Impresia de zbucium din porţiunea cataractelor dispare, aducând linişte fluviului învingător în lupta cu stânca muntelui.
În apropiere de pârâul Tisoviţa, la km 980 fluvial, trecem prin dreptul ultimei localităţi cehe de pe Clisura Dunării, Eibenthal. De la Coronini la Berzasca sunt localităţile Sfânta Elena, Gârnic, Ravensca şi Bigăr, unde în perioada 1823-1829 s-au aşezat cehii aduşi din Boemia de baronul Iosif Magyary, antreprenor de păduri în acele vremuri. Colonizarea cehilor în Banat s-a mai făcut la Şumiţa, în Ţara Almăjului, şi la Ogradena, această ultimă localitate dunăreană fiind contopită cu Eşelniţa, în urma strămutării prin construirea lacului de acumulare Porţile de Fier.
La Cazanele Mari (3,8 km), între km 973,8 şi km 970, Dunărea trece măreaţă şi uriaşă prin albia îngustă mărginită de pereţii abrupţi la 900 şi adâncă până la 80 m.
Până nu demult, la poarta Cazanelor Mari, în mijlocul apei se ridica Stânca Calinic, asemănătoare cu Stânca Babacaia, care îngreuna navigaţia, mai ales pe timp de iarnă. Lacul de acumulare a inundat stânca, câteva peşteri din Munţii Ciucaru Mare (318 m) şi drumul roman din Munţii Veliki Strbak (768 m) de pe malul sârbesc.
Fără a vă înfiora de stâncile din adâncurile fluviului, priviţi cu bucurie la munţii din dimprejurul apei şi veţi simţi cum natura îl cucereşte pe călător cu o putere irezistibilă. Căutaţi în stânca Ciucarului Mare intrarea prin apă în Peştera Ponicova, vestită prin mulţimea liliecilor care se adăpostesc în ea, de unde şi numele Peştera Liliecilor. La peşteră se poate ajunge fie pe uscat prin munte, fie pe apă cu barca. Dinspre apă, intrarea apare ca o despicătură neagră oblică, înclinată spre dreapta.
Peştera Ponicova este cea mai mare din tot defileul Dunării, lungimea totală a galeriilor fiind de peste 1,6 km. Între cele două intrări, de pe drumul naţional DN 57 sau din apă, pârâul a săpat în calcar „Galeria Ponicova”. De aici, prin „Galeria Scării” se ajunge în „Sala Mare”, iar prin „Galeria Concreţiunilor”, în „Sala Coloanelor”. La intrarea dinspre munte în Peştera Ponicova, pârâul cu acelaşi nume a creat nişte chei scurte şi sălbatice şi un pod natural lung de 25 m şi înalt de aproape 8 m. În acest labirint subpământean veţi vedea stalactite şi stalagmite unice, domuri scânteietoare, coloane drepte ca lumânarea sau răsucite în spirală, podea de calcit alb ca neaua, movile de guano provenite de la coloniile de lilieci, fragmente de ceramică neolitică şi oase de urs şi de hienă de cavernă. Peştera poate fi vizitată numai cu un ghid speolog.
La o distanţă de 500 m mai jos, se află Peştera Veterani, căreia i se mai spune Peştera Macovăţ sau, sub numele din antichitate, Peştera Piscabara.
Peştera Veterani este prima peşteră cartată din lume (1692), iar astăzi rămâne un izvor de legende, istorii ale locului şi trăiri umane. Intrarea în peşteră este numai din apă pe un ponton din lemn. Cum urcaţi şi intraţi în peşteră veţi fi atraşi de două prezenţe. Chiar la gura peşterii veţi vedea „Laleaua Cazanelor”, această minunată floare din Rezervaţia Naturală „Cazanele Dunării”, care în fiecare primăvară îmbracă muntele în galbenul ei pur şi gingaş. În partea dreaptă de la intrare, se văd „urmele” căutătorilor de comori, aşa cum este şi numele lui „Karol -1992”, un român stabilit în Australia care şi-a pierdut viaţa în 1994, când a revenit în peşteră şi a plonjat cu autoturismul în apele Dunării.
Sala peşterii, înaltă de 40 m şi cu baza de 34 m lungime şi 30 m lăţime, a fost folosit de omul primitiv ca adăpost, în urmă cu 12 000 de ani. Apoi, dacii au venit în grotă la sanctuarul lui Zamolxe, pentru a aduce jertfă zeului lor, sacrificând păsări pe altarul dreptunghiular de piatră din centrul peşterii. Mărturie este „fereastra” naturală cu vederea spre Dunăre, la 11 m de podea, prin care în fiecare dimineaţă, aproape jumătate de ceas, altarul din centrul peşterii este luminat de razele soarelui care pătrund şi cad perpendicular. În urmă cu aproape 2000 de ani, grota a fost adâncită de soldaţii lui Traian, îndată după cucerirea Daciei. Romanii aveau o altă credinţă faţă de daci. Ei nu locuiau în peşteră. De aceea, au construit o mică cetate în faţa peşterii, pentru a observa circulaţia pe Dunăre. Mai târziu, în evul mediu, în apropiere peşterii s-a construit Cetatea Peć, având rolul de a apăra ţinutul.
De Peştera Veterani sunt legate două evenimente din istoria grănicerească bănăţeană. Denumirea peşterii aminteşte de generalul austriac Friedrico Veterani, comandantul oştirii austriece care, peste ruinele cetăţii romane, a pregătit peştera ca fortificaţie pe trei nivele. În faţa peşterii, la 70 m, s-a construit un zid de apărare înalt de 4 m şi gros de 2 m. Apoi, intrarea în grotă a fost consolidată cu pereţi groşi de piatră. Un al treilea nivel a fost amenajarea interiorului peşterii după un prim plan de cartare, cu o cameră, un jgheab de piatră, o fântână şi un punct de observare şi apărare. Grota putea adăposti 700 de ostaşi. Este probabil cel mai vechi plan de peşteră din lume.
Cele două lupte crâncene între turci şi austrieci de la Peştera Veterani au avut loc în 1692 şi apoi în 1788. În anul 1692, un ofiţer al lui Veterani, căpitanul d’Arau, cu câteva sute de soldaţi a ţinut piept mai multor mii de turci. Apoi, în luna august 1788, pentru a zădărnici navigaţia turcilor pe Dunăre, compania de la Sviniţa, condusă de căpitanul Adam Maovăţ, cu 250 de soldaţi şi 11 tunuri, au luptat împotriva trupelor turceşti aflate sub comanda paşei Mahmed Memis. După ce au rezistat 20 de zile de asalt atât de pe fluviu, cât şi de pe uscat, grănicerii au fost nevoiţi să capituleze. Ostaşii care au fost răpuşi nu au fost aruncaţi la baza muntelui şi nici în apele fluviului.
Astăzi, Peştera Veterani este vizitată de turişti, fiind vestită pentru că în ea au fost filmate scene din mai multe filme româneşti (Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii ?).
După Golful Dubova (1,4 km) se intră în Cazanele Mici (3,6 km). Imaginea Dunării în Cazanele Mici este printre cele mai impresionante din defileu. Înaintea vaporului se vede pe malul stâng Ciucaru Mic, cu înălţimea de 313 m, iar de pe malul drept se ridică muntele Mali Strbać (626 m). Acesta se apleacă deodată spre Dunăre şi strâmtează albia până la 150 m, în cel mai îngust loc al Cazanelor. Aşa a luat naştere legenda conform căreia vestitul haiduc Harambaşa, ca să scape de urmărirea poterilor, se sprijinea în bâtă şi sărea de pe un mal pe altul. Tot aici, apa este cea mai adâncă şi are peste 100 m. De pe vapor se poate privi Mănăstirea Mraconia, în golful cu acelaşi nume, precum şi „Statuia lui Decebal” – cea mai mare statuie în stâncă din Europa (40 m). La km 964,5 fluvial, deasupra apei este Tabula lui Traian (103), mărturie în piatră a terminării drumului roman de pe malul drept al Dunării. După puţin timp,cursul Dunării iese din munţi, iar înaintea noastră apare oraşul Orşova. În vecinătatea Orşovei a fost insula Ada-Kaleh. Se încheie o călătorie care îl va lega sufleteşte pe călător de Dunăre ca de o fiinţă apropiată. Banatul Montan este destinaţia turistică care te recheamă.