A PATRA SIMFONIE LICHIDĂ
Interesant
O încântătoare congruenţă dintre tehnică şi artă, prin care întregul spectacol pus în scenă de fântâna cinetică are un scenariu ingineresc.
Fântâna vizualizează armonia dintre frumuseţea locurilor, talentul artistic al omului din zonă şi ştiinţa de a prelucra metalele.
Focul luminii şi apa fântânii se confruntă şi se completează, deoarece jeturile de apă au forma şi semnificaţia flăcărilor. Dar sunt alte flăcări, ale tinereţii din jocul copiilor şi ale credinţei din privirea bătrânilor care îşi supraveghează urmaşii.
Descriere
Imaginea unui loc se gravează în mintea locuitorilor, dar şi a vizitatorilor printr-un simbol vizual prin care, în timp, se identifică o localitate, un oraş sau chiar o ţară, aşa cum sunt cele mai cunoscute simboluri din lume: Turnul Eiffel (Paris), Big Ben (Londra), Marele Zid (China), Piramidele (Egipt), Statuia Libertăţii (SUA).
Pentru Reşiţa, Fântâna cinetică din centrul municipiului, de o frumuseţe şi creaţie tehnică deosebite, a devenit simbolul reşedinţei Banatului Montan, vizualizând armonia dintre frumuseţile locurilor, talentul artistic al omului din zonă şi ştiinţa de a prelucra metalele.
Inaugurată la 23 august 1984, fântâna cinetică este opera sculptorului Constantin Lucaci, cea mai frumoasă „simfonie lichidă” din cele 9 fântâni monumentale realizate de maestrul luminii în mai multe oraşe din România: Constanţa (1971), Drobeta Turnu Severin (1979), Vaslui (1981), Reşiţa (1984), Brăila, cu o cascadă de trei fântâni (1988-1992), Giurgiu (2000), Alba Iulia (2007). [Jurma Gh., 2009].
Dacă sculpturile-metafore în oţel inoxidabil din ciclul intitulat simbolic „Spaţiu şi lumină” i-au adus artistului recunoaşterea internaţională ca „sculptor al luminii” [Segato G., 2001], „Fântânile lui Lucaci” l-au făcut cunoscut publicului larg. „Artistul şi-a dat numele fântânilor, iar fântânile celebritate artistului.” [Sgaverdia D., 2008].
Fiecare fântână este unică în felul ei şi are propriile secrete. Fântâna cinetică a lui Constantin Lucaci din centrul Reşiţei este o „încântătoare congruenţă între tehnică şi artă.” [Meilă M., 2012].
Piesele fântânii cinetice din Reşiţa sunt aşezate pe două talere colectoare de apă din beton armat şi placate cu plăci ceramice, de diametre şi înălţimi diferite, dispuse în două planuri la nivele diferite unul faţă de celălalt. Fiecare piesă din oţel inoxidabil, de pe fiecare taler în parte, are o anumită simbolistică. Pe talerul mare inferior este piesa centrală care, prin forma sa, reprezintă în acelaşi timp un furnal, dar şi un butuc de turbină Kaplan, turbinele fiind unul din produsele de referinţă (alături de locomotivele cu abur) realizate la UCM Reşiţa. Piesa centrală de 7 m asigură un impresionant joc al apei pe verticală, pe o înălţime care poate atinge 15 m. Tot pe talerul inferior, la baza corpului central, sunt situate alte două piese laterale de Φ5 m, care simbolizează două rotoare de turbină Francis. Prin rotirea lor, jocul de apă devine unul care îl îndeamnă pe privitor la imaginaţie, visare, muzică şi lumină.
Pe talerul mic superior sunt dispuse două grupuri de patru piese în mişcare care execută, fiecare, câte o rotaţie de 120 de grade, în jurul unor axe centrale goale prin interior. Apa circulă sub presiune prin cele două axe şi iese prin cele patru piese formând un evantai de apă, aruncat în direcţii opuse. Piesele simbolizează de fapt nişte batardouri utilizate în construcţia centralelor hidroelectrice.
Mişcarea sincronă a tuturor pieselor precum şi crearea jeturilor de apă se asigură de către un sistem de mecanisme, angrenaje şi pompe de înaltă presiune, realizat prin concepţia proprie a sculptorului Constantin Lucaci, sistem dispus în incinta subterană a fântânii. Funcţional, mecanismele de acţionare mecanică şi hidraulică asigură mişcarea cinetică a pieselor fântânii, iar prin pompele de înaltă presiune se asigură „împingerea apei prin întregul sistem şi azvârlirea ei în sus, la înălţimea dorită, în condiţiile realizării unui circuit închis al acesteia, pentru a nu avea decât un consum redus de apă (…), aşa cum menţionează ing. Mircea Popa, omul de bază în construcţia ansamblului statuar din noul centru civic. [Popa M., 2008].
Istoria fântânii reşiţene are şi o parte a sa invizibilă, derulată în spatele cortinei sau al scenei lumii anilor ’80, când „românii erau nevoiţi să strângă cureaua pentru a achita datoria externă.” [Popovici Gh., 2009].
„Fântâna cântătoare” din Reşiţa s-a născut din prietenia sculptorului Constantin Lucaci cu un om deosebit al Banatului, Trandafir Cocârlă. La început, în noul centru civic al oraşului, s-a dorit să se ridice „un monument al muncii” înalt de 40 m. „Proiectul semifigurativ a fost discutat la diferite nivele şi până la urmă nu s-a aprobat. A ieşit însă fântâna care dă nobleţea centrului de azi” [Jurma Gh., 2009]
Pentru ca lucrarea să se execute, trebuia să aibă o aprobare printr-un „număr de inventar” care, după mai multe intervenţii, s-a obţinut prin instituţiile de cultură ale vremii cu o sumă minimă de investiţie în realizarea aşa-numitului „obelisc dedicat muncii”. Fiind o lucrare din oţel inoxidabil, materie din import, s-au făcut tot felul de artificii ca să nu se depăşească suma, un ajutor important fiind dat de către Marcu Mihail Deleanu şi Cecilia Petrica, oameni de cultură şi, totodată, responsabili ai Comitetului de Cultură local. Execuţia fântânii s-a făcut în cel mai mare secret, sub îndrumarea maestrului Lucaci, într-un ţarc închis cu tablă de 2,5 m, din fosta fabrică de locomotive cu abur a UCMR-ului şi departe de ochii curioşilor.
Aşa cum a mărturisit sculptorul Constantin Lucaci din discuţia cu un arhitect american, lucrarea „n-a prea costat. Păi, manopera s-a realizat prin muncă patriotică. Fiecare din uzinele reşiţene a dat cei mai buni meseriaşi, a mai dat o roată dinţată, o bucată de tablă din inox pe bonuri de consum. Eu am luat o sumă din care se poate trăi un an, un an şi jumătate, nu mai mult. Americanul mi-a spus: Dacă erai la noi, n-ar fi trebuit să munceşti toată viaţa.” [Sgaverdia D., 2008].
Transportul primei piese, care a reprezentat simbolic un rotor de turbină Francisc cu diametrul de 5 m, a creat emoţii la ieşirea din uzină, trecând la milimetru prin poartă, graţie înţelepciunii sculptorului care, atunci când a început proiectarea pieselor, a măsurat anticipat dimensiunile porţii uzinei.
Pentru că totul trebuia terminat până la marea sărbătoare de 23 august, deşi era vremea lui „merge şi aşa”, lucrările au fost coordonate astfel încât restanţele de la lucrările incintei subterane a mecanismelor fântânii şi a celor două talere au fost recuperate şi, în momentul când au fost aduse piesele din inox, s-a putut face montajul şi finisarea până la „luciu” a suprafeţelor pieselor metalice de către 30 de specialişti.
Inaugurarea a fost şi ea cumva în secret, fiind mascată de festivităţile muzical-coregrafice de deschidere a centrului civic. Când au văzut explozia de apă la 30 m şi mişcarea cinetică a fântânii arteziene, reşiţenii au avut cu adevărat sentimentul de mare sărbătoare. După trei ani buni de muncă a reşiţenilor pentru realizarea fântânii sub „bagheta” maestrului Lucaci. Pentru că la Reşiţa, de copil, sculptorul Constantin Lucaci a dobândit tehnica pentru lucrul bine făcut, pentru o artă totală, pentru o artă spectacol de cetate şi nu numai de muzeu, ca o „probă de omenie şi de mândrie” a bănăţeanului: „La Reşiţa am deprins truda, disciplina şi pasiunea muncii şi asta mi-a adus totul.” – spune mereu artistul.[Sgaverdia D., 2008].
Spectacolul fântânii, ca o erupţie de frumuseţe şi energie, atrage privitorii, îndemnându-i să stea pentru multă vreme pe băncile şi scuarele înconjurate de arbori şi fascinându-i cu muzica apei. „Fântânile mele pot sugera orice – spune sculptorul Lucaci ca artist renascentist modern. Depinde de cel care le priveşte. Eu nu fac altceva decât să-l predispun la visare, să-i solicit imaginaţia.” [Sgaverdia D., 2008].
Fântâna cinetică „Constantin Lucaci” din Reşiţa este o sculptură monumentală de lumină atunci când este statică, iar odată pusă în mişcare, ea devine a patra şi cea mai frumoasă „simfonie lichidă”, când apele ei sunt legănate de piesele strălucitoare din oţel inoxidabil. Susurul apei pare „a îngâna” un cântec născut din clipocirea limpede a râurilor de munte din Banat, de aceea bănăţenii au denumit-o „fântână cântătoare”. Întreg spectacolul pus în scenă de fântâna cinetică are la bază un scenariu ingineresc: „Cu mişcarea formelor sculpturale, cu baletul lor de oţel, pe verticală, pe orizontală. Cu muzicalitatea apei în cădere. Cu plutirea dinaintea furtunii cinetice. Chiar şi materialul pentru care s-a optat definitiv – oţelul inoxidabil – a devenit un actor important care-şi schimbă expresia în funcţie de capriciile vremii. Când strălucitor, când cenuşiu. După cum cade lumina pe el. Fiecare suprafaţă în mişcare (…) devine o oglindă a frumosului şi a imaginaţiei. [Sgaverdia D., 2008].
Nu putem vorbi de fântâna cinetică a lui Constantin Lucaci din Reşiţa, fără a-i vedea şi simţi „simbolurile”. [Jurma Gh., 2009].
Ajunşi în faţa fântânii, lăsaţi ca stropii care sar din dansul apei să vă împrospăteze faţa ca roua dimineţii. Potrivit tradiţiei, apa din fântână simbolizează „o perpetuă întinerire”. La Reşiţa, chiar dacă cerul e fără nicio umbră de nor, puteţi vedea curcubeul de două-trei ori pe zi. Este încă unul din „miracolele” fântânii lui Constantin Lucaci. Da, sub efectul ploii cinetice, curcubeul apare printre picăturile minuscule de apă străbătute de raze de soare. Se spune că Dumnezeu a promis că niciodată nu va mai avea loc un Potop, iar curcubeul ne reaminteşte de această promisiune. Pe măsura trecerii timpului, copacii din centrul civic au crescut, au înconjurat într-un anume fel fântâna, iar acum seamănă cu o grădină franceză sau italiană în centrul căreia este fântâna – simbol al Reşiţei. Vechea „cetate de foc” se vede acum în oglinda apei. „Focul şi apa se confruntă şi se completează, căci jeturile de apă au forma şi semnificaţia flăcărilor. Dar sunt alte flăcări. (…) s-a construit o altă vatră, una culturală. Reşiţa a devenit oraşul cu poeţi.” [Jurma Gh., 2009]. Lângă fântână, s-a instalat oaza de poezie a reşiţenilor. Căutaţi-le poeziile şi citiţi-le !
Fântâna este un loc de popas şi de taifas, dar şi un loc de întâlnire a îndrăgostiţilor. Nu întâmplător, la sfârşit de săptămână, în zilele pentru nunţi, veţi vedea perechi de tineri, mire şi mireasă, care vin de la Biserica translatată, după cununia religioasă, şi se fotografiază aici, pe fundalul coroanelor de apă într-o mişcare cinetică cu semnificaţia temeiniciei căsniciei şi a tinereţii noii familii.