CĂLĂTORIE ÎN TRADIŢIE PRIN DANS TEMATIC
O dată pe an,Valea Cernei este o vale a folclorului naţional şi internaţional prin Festivalul Internaţional de Folclor „Hercules” din Băile Herculane. În cele trei zile de festival, cântecul şi dansul din întreaga lume îşi dau întâlnire cu voia bună şi tradiţia fiecărei ţări de unde vin participanţii. În cele 42 de ediţii ale festivalului au fost prezenţi dansatori din 17 ţări din trei continente: Europa, Asia şi America de Nord.
Festivalul începe cu o paradă a portului popular, pornindu-se de la Statuia lui Hercules, prin Centrul istoric al staţiunii şi până în Centrul modern al staţiunii. Aici, în fiecare zi a festivalului, pe scena Teatrului de Vară din Parcul Vicol, ansamblurile folclorice de cântece şi dansuri prezintă unul sau mai multe dansuri tematice în care actul artistic devine „o călătorie uimitoare şi spectaculoasă” ce propune fiecărui spectator, fiecărui turist să descopere istoria, obiceiurile şi tradiţiile unui popor.
Motto-ul sub care se desfăşoară festivalul este:
Toate trec încet spre mâine, Om şi vis şi floare, Numai dorul ne rămâne Şi prietenia între popoare. |
Patima jocului şi culoarea costumelor dau tonul festivalului. Urmăriţi tema fiecărui ansamblu din Banat, de la „Sorocul” pustei bănăţene, din câmpia timişeană şi cea cărăşeană, până la „Căluşarul” bănăţean.
Jocul căluşarilor gugulani cu vătaful la mijloc este un dans unic, ce nu seamănă cu cel al căluşarilor din Oltenia. Paşii sunt mai domoli şi melodia e mai tărăgănată. Doisprezece bărbaţi reprezintă lunile anului şi dansează în jurul vătafului, ce întruchipează soarele. Căluşarii gugulani joacă dansul universului şi al lumii, spunându-i povestea. Fiecare dansator, fiind una dintre lunile anului, are un anumit pas. Un anumit ritm. Paşii lor descriu anotimpurile, de la îngheţul iernii, până la dezlănţuirea naturii, în lunile de vară, urmată de toamna potolită şi încărcată de rod. Cum să povesteşti anotimpurile prin dans ? Poate că minunea aceasta este posibilă la un popor care neavând voie să scrie, a trebuit să comunice altfel. Aceasta-i „scriitura” celor coborâţi din neamul dacilor: dansul şi ritmul. Versurile unui vechi cântec din zonă sunt atât de sugestive:
„Când joacă bagea al meu cu mine, crezi că scrie cu pana pe hârtie”.
Rămâi uimit în faţa dansului căluşarilor gugulani. Îl simţi străvechi şi cunoscut, sălbatic şi rafinat, prin simplitatea paşilor şi a ritmului. Învăţaţi paşii de poveste.
Costumele populare purtate de dansatorii ansamblurilor folclorice din Banatul Montan participante la festival sunt „o fereastră deschisă” spre inimile turiştilor. Ele şi-au păstrat originalitatea şi frumuseţea lor străbună şi le puteţi întâlni îndeosebi în Ţara Almăjului, în Ţara Gugulanilor şi în Clisura Dunării.
Frumuseţea costumele populare dă o notă de sărbătoare şi bucurie în inimile şi în ochii fiecărui privitor prin marea bogăţie a motivelor şi a culorilor. Dincolo de modul cum este croit, ţesut, cusut şi împodobit, se află întotdeauna sentimente şi trăiri ale ţărăncii bănăţene exprimate prin coloritul rafinat, prin perfecţiunea „lucrăturii” şi prin armonia decorului în care geometricul străvechi se îmbină cu motivele florare noi.
Costumul femeiesc se individualizează prin opregul cu „chiţele” şi „ceapsa” devenită podoabă pe cap. O notă aparte o are ceapsa de pe Clisura Dunării cu rânduri de mărgele şi monede. Fetele din Ţara Gugulanilor se disting prin salba de galbeni purtată la gât, iar cele de pe Valea Bistrei cu pieptarul decorat „cu roţi şi lună”. „Şiupagul” sau ia decorată cu „table” negre pe mâneci şi pe piept reflectă gustul pentru echilibru şi măsură în toate al bănăţencelor.
Costumul bărbătesc se remarcă prin discreţia lucrăturii în alb a cămăşii, colorată mărunt la mâneci şi la guler, cu „laibăr” negru, albastru sau sur, în zonele de munte, şi alb în câmpia cărăşeană, „clăbăţul” de blană de pe cap şi „şuba” pe umeri.
Numai în zona turistică Băile Herculane, la hotarele Banatului cu Ardealul şi Oltenia, veţi simţi în mod autentic „sărutul iubirii” din cele două cântece populare româneşti şi vă va da senzaţia de „desfătare şi chin”:
Ana (Banat – Ardeal) | Măria (Banat –Oltenia) |
Ană zorile se varsă, Lasă-mă să merg acasă La copil şi la nevastă Lasă-mă şi nu mă lasă.
Ană zorile se varsă, Stânge lampa de pe masă Doru’ face cale-ntoarsă Lasă-mă şi nu mă lasă.
| Mărie, Mărie, ia să-mi spui tu mie, Care floare-nfloare noaptea pe răcoare. Floarea crinului şi cu-a dorului, Astă floare-nfloare, noaptea pe răcoare
Mărie, Mărie, ia să-mi spui tu mie, Care frunză bate, vântul când nu bate. Frunza plopului şi cu a dorului, Astă frunză bate,vântul când nu bate. |
(Rapsod: Ioan Bocşa) | (Rapsod: Tudor Gheorghe) |