SEDUCŢIE ŞI EMOŢIE ÎN AER LIBER
„Dacă este iulie, e Festivalul Internaţional de Jazz de la Gărâna”, aşa îi veţi auzi pe iubitorii de turism cultural prin evenimente.
Dacă nu aţi ascultat niciodată jazz în natură, veniţi măcar o dată la cel mai cunoscut festival din Banat, ajuns la a XXII–a ediţie în anul 2018. Este cel mai frumos şi cel mai mare eveniment în aer liber din partea de sud-est a Europei.
În Poiana Lupului a satului turistic Gărâna, timp de patru zile, de joia până duminica, lăsaţi-vă seduşi de muzica aceasta care nu poate fi „cântată” prin viu grai, dar care exprimă orice nu poate fi spus prin cuvinte, denumită generic, JAZZ. Este un amestec unic de sunete provenind din culturi diferite, cu cascade acustice, bogăţie de armonii, inflexiuni pitoreşti şi schimbări bruşte de atmosferă. Sub magia sunetelor, închideţi ochii şi lăsaţi mintea să danseze şi totul se transformă în imagini, atingeri şi stări de emoţie. Asculţi muzica până când simţi că totul este clar şi uşor în tine.
Vă voi convinge spunându-vă povestea de succes a festivalului printr-un iscusit management şi un ademenitor marketing „viral”, aşa cum a fost trăită şi istorisită de Marius Giura, organizatorul şi „stăpânul inelelor” festivalului, de George Tăuş, unul din fondatorii festivalului şi „bucătarul” gulaşului de vită, şi de cunoscutul om de jazz Florian Lungu, prezentatorul şi „moşul cu glumele” festivalului.
Ideea unui festival de jazz s-a născut în şură, la Hromadka, în Brebu Nou (1996 – ediţia pilot), apoi s-a mutat în curte, cu primele şapte ediţii (1997-2003) la hanul „La Răscruce” din Gărâna al lui Gigi Tăuş, iar ultimele şi cele mai multe ediţii (2004-2012) s-au desfăşurat în Poiana Lupului, la intrarea în Gărâna, unde Fundaţia Culturală „Jazz Banat” condusă de Marius Giura, a reuşit să facă din el „cel mai mare festival din România”.[ Gărâna Jazz Fest–caiet program, Lungu L., 2009].
Festivalul Internaţional de Jazz a luat fiinţă la 8 august 1997. Cu un an înainte (1996), la Brebu Nou, în şura lui Puba Hromadka, s-au întâlnit o mână de pasionaţi ai jazz-ului şi au cântat „în familie” la ediţia 0 – pilot a festivalului, sub denumirea de „Festival de Jazz în şură la Brebu”. Puba şi Erika Hromadka, Paul şi Herta Weiner, Oscar Berger, Constantin Grangure, Eugen Gondi, Kamocsa Bela, Liviu Butoi şi George Tăuş sunt fondatorii festivalului.
Deoarece şura de la Brebu Nou nu mai era destul de încăpătoare pentru numărul mare de „prieteni ai jazz-ului”, în vara anului de început al festivalului, 1997, evenimentul s-a mutat la Gărâna, la hanul „La Răscruce”, sub denumirea „Festivalul de Jazz Brebu-Gărâna” –ediţia I. A fost „o cântare prietenească” în curtea hanului, într-un loc mirific, satul Gărâna, cu o istorie specifică numai Banatului Montan.
Satul turistic Gărâna (Wolfsberg) este situat la 38 km de Reşiţa, în timp ce Brebu Nou (Weidentahl) este la 45 km, pe drumul judeţean DJ582:
Reşiţa (0) – Cuptoare(8) – Văliug (25) – Prislop (33)
Gărâna (38) – Trei Ape (43) – Brebu Nou (45).
Satele au aspecte de mici „cantoane elveţiene”, fiind pe coastă, la o altitudine de aproape 1000 m, ca două „aşezări gemene” cu o istorie comună în existenţa lor.
Pemii, aşa cum erau numiţi germanii de aici de către bănăţeni, au fost printre ultimii colonizaţi în Banat, începând cu anul 1827, venind din Boemia. Rostul lor era acela de a lucra la pădure şi de a furniza cărbuni de lemn (mangal) pentru furnalele de la Reşiţa. În toţi anii până în 1991, erau cu toţii acolo, un grup etnic german cu straie specifice, oameni de munte cu o prosperitate curată, afişată prin frumoasele case în alb şi verde şi cu muşcate la ferestre.
Ei au dobândit un bun renume referitor la priceperea de a cultiva cartofii şi de a prepara produsele lactate cum ar fi: brânza dulce, untul şi smântâna.
În toată vremea comunismului, aceşti oameni nu păreau doritori să plece. Şi totuşi, după Revoluţia din 1989, satele au fost părăsite. În anul 1991, dintr-odată, la semnalul învăţătorului din sat, au plecat aproape toţi într-un singur an în Germania.
Părea că şi cele două aşezări vor urma acelaşi drum de „ruină” ca şi cel de-al treilea sat de pemi, Lindenfeld, care a fost părăsit definitiv în anii ’70.
Şansa lor, aproape neaşteptată, a fost că, în anii ’90, casele au fost cumpărate la preţuri mici de timişoreni şi, în parte, de reşiţeni, îndrăgostiţi de munte şi iubitori de cultură. Ei au refăcut casele cu mult gust, păstrând în mare parte specificul locului. „Dintr-o dată locurile au început să capete un aer proaspăt: artă, brazi, pârâu, vechi denumiri nemţeşti, pensiuni.” [Gărâna Jazz Fest–caiet program, Vighi D.,2009].
Pentru turişti, Gărâna însemna atunci „odihnă şi relaxare”, iar agrementul lipsea aproape complet.
Într-o perioadă în care în turism totul „cobora”, pe Semenic, urcau „La Răscruce”, în Gărâna, primii fani ai jazz-ului.
În primele două ediţii ale festivalului (1997, 1998) au fost mai mult „voci ale casei” , iar soliştii cântau de plăcere şi într-o atmosferă relaxantă.
Abia în ediţia a treia a festivalului (1999) au venit la han nume noi, festivalul a fost mediatizat şi spectatorii au ajuns să fie în număr de trei cifre.
Ediţia a patra, din anul 2000, a fost un sfârşit pentru un nou început. Este anul când se face trecerea festivalului sub egida Fundaţiei Culturale Jazz Banat şi în organizarea lui Marius Giura & co. cu noi ambiţii: „Îmi doream ca festivalul de la Gărâna să intre în circuitul marilor festivaluri de jazz. Gârâna este un spaţiu pe care l-am creat ca pentru mine.” [Gărâna Jazz Fest–caiet program, Giura M., 2009].
Începând cu această ediţie festivalul durează trei zile.
Ediţia a V-a este cea de renaştere a festivalului prin accentul pus pe noutate şi promovare. Curtea hanului devine tot mai mică pentru publicul tot mai numeros, ajuns la un număr de patru cifre. Anul 2001 este de neuitat pentru mulţi prin recitalurile lui Teodora Enache şi Jonny Răducanu. Îi vor urma în anii următori Anca Panghel, Aura Urziceanu, Berti Barbera s.a.
A urmat „ediţia de jazz românesc” care a rupt gura târgului, pentru ca în anul 2003 să fie ultima ediţie la foişorul hanului „La Răscruce”, devenit neîncăpător:„Copilul a crescut şi trebuia să-şi ia zborul.”[Gărâna Jazz Fest-caiet program,Tăuş G.,2010].
Din anul 2004 şi până azi, Festivalul Internaţional de Jazz de la Gărâna se desfăşoară la Poiana Lupului şi acum ţine patru zile.
De ce în acest loc ? Pentru că aici societatea Lupo şi fondatorul ei Rudi Koertvelzessy au oferit terenul, devenind „gazda” festivalului. Pentru că în Valea Lupului totul cântă. Prima care cântă e NATURA. E cântec susurul apei Grădiştei care trece la capătul poienii, e cântec freamătul şi foşnetul pădurilor din jur, tot un cântec e ciripitul păsărilor. Chiar şi numele în germană, Wolfsberg, e cântec pentru că nu poate fi un deal cu lupi fără să le auzi strigătele îndreptate către lună.
Se cântă ziua şi noaptea.
Ziua se cântă numai pentru cei care vor să audă. E cântecul podelelor frecate din casele „pemilor” care au mai rămas în sat, al porţilor care se închid şi se deschid la pensiuni, al drujbelor ce pregătesc lemnul pentru iarnă, al firului din moulineta pescarilor, al cauciucurilor care „îşi dau în gropi” pe drumul Prislop – Gărâna – Trei Ape – Statina Timiş. Cântec vesel. Cântec trist. Cântec ecou.
Cântecul de noapte e cel mai căutat. În noapte vin să cânte: viorile, chitarele, saxofoanele, trompetele, clarinetele şi tobele. Doar pianul ajunge mai greu în „vârful muntelui”. Sunt aduse de muzicieni de jazz de pretutindeni: America, Japonia, Israel, Norvegia, Suedia, Germania, Austria, Anglia, Franţa, Olanda, Elveţia, Turcia, Polonia, Ungaria, Moldova, Cuba şi, desigur, din România. Ei cântă în duo, trio, quartet sau quintet. Mai rar solo, deoarece jazzul este muzică de grup.
Muzica de jazz la Gărâna se schimbă odată cu vremurile şi cu artiştii poveştii care se vrea fără sfârşit. Din anul 2011, de la jazz-ul tradiţional american, ca „muzica negrilor care au trudit pe plantaţii”, cântată de Louis Armstrog, la Gărâna se promovează jazz-ul contemporan, nouă linie impusă de europeni, de nordici în special. Astăzi, jazz-ul de la Gărâna este mai mult decât „o modă” pentru cei care vin la 1000 m altitudine şi a devenit o seducţie şi o emoţie.
Pe turistul iubitor de evenimente îl seduci cu pricepere şi-l atragi cu emoţie.
Scena în aer liber de la „MusiCal Ranch” – perimetrul festivalului – are o lăţime de 6 m şi o lungime de 12 m. Locurile pentru spectatori sunt numai pe buşteni. De aceea, e de preferat să vii pe zi pentru a prinde un loc.
Spectacolul începe într-o lumină nocturnă curat montană. Cum stai cu faţa către scenă, pe mâna dreaptă e colina ce se curbează molcom cu căluţul de lemn a parcului de sculptură; pe mâna stângă e satul Gărâna care vibrează în ritm cu muzica până „Sus în sat”; în faţă e râul Grădiştea, cu ochiul său neliniştit care, sub dâra albă a lunii, frânge imaginea pădurii de brazi şi o ascute; în spate este „bucătăria” festivalului, cu gulaş de vită, păstrăv la grătar, fasole cu ciolan, porumb fiert, clătite din mălai, ciocolată de casă, vin fiert şi alte bunătăţi culinare; pe deasupra e luna şi stelele sau norii şi ploaia. Semenicul este renumit pentru cele 150 de zile ploioase pe an, din care cel puţin una o veţi prinde pe perioada festivalului.
Sunt de regulă 12 apariţii scenice de grup, câte patru pe seară.
Logica geometrică a zilelor festivalului este una în care muzica ocupă tronul regal în mijlocul altor acte de cultură: expoziţii de pictură, de sculptură sau fotografie, lansări de carte şi de DVD-uri.
După ce veţi pleca de la Gărâna veţi simţi cum o parte din voi rămâne acolo, pentru ca mai apoi să vă cheme în fiecare an, în luna lui cuptor, să reveniţi în Poiana Lupului, din care răsună jazz-ul de pretutindeni.
De ştiut:
- Cazarea este mereu greu de găsit. Pentru fiecare turist există două căi prin care poate ajunge la festival: ca „lup singuratic” sau „în gaşcă”. În oricare alegere, faceţi-vă din timp rezervarea pentru cazare la o pensiune, un hotel/hostel sau o casă de vacanţă din staţiunile: Gărâna, Brebu Nou, Trei Ape, Văliug, Crivaia sau Semenic. Cum toate locurile de cazare sunt ocupate pe toată perioada festivalului, singura posibilitate de a sta rămâne cortul. Campingul se întinde pe toată valea de la Gărâna la Trei Ape.
- Încălzire globală sau nu, se întâmplă la fel în fiecare an: ziua murim de cald şi noaptea îngheţăm de frig. Puneţi-vă în rucsac o bluză mai groasă, în ciuda faptului că ne aflăm în plină vară. Seara frigul se lasă repede în Poiana Lupului. Stând pe buşteni, lumea este înfofolită cu pături ca să înfrunte frigul nopţilor de munte.
- Ploaia nu ţine cu noi. Pe Muntele Semenic ea îşi face de cap şi vine când nici nu te aştepţi. A avea cu voi o pelerină sau o umbrelă şi cizme de cauciuc înseamnă să fiţi inspiraţi.
- În miez de noapte se simte în aer fumul de ţigară care se filtrează în ozonul codrului. La ranch, fumatul nu e un viciu, ci un gest al spectatorilor la transa în care trec muzicienii.
- De „La Răscruce” jazz-ul s-a mutat în Poiana Lupului cu tot gulaşul de vită al lui Gigi Tăuş, „moştenit” din vremea de început. Este mâncarea preferată a participanţilor. Din când în când vă puteţi retrage la un gulaş şi o cană de vin fiert sau la o cafea măcar în zorii zilei;
- 6.Nu vă speriaţi de o pană de curent, de-o furtună venită pe neaşteptate şi nici de huiduielile către cei care vin la festival doar ca să fie văzuţi;
- 7.Pe Semenic afinele au un gust special, ca şi salatele de bureţi de pădure sau brânza dulce, untul şi smântâna de la „Casa de la moară”. Nu plecaţi fără să le gustaţi;
- 8.Ziua, printre orele de somn, căutaţi să vă plimbaţi prin împrejurimi. Veţi vedea cum vă mângâie ochii natura viu colorată. Totul e culoare: albul margaretelor, galbenul lămâiţei, movul sângeriu al afinelor şi murelor, roşul tare al măceşelor (scoabelor), nuanţele ciupercilor din pădure în contrast cu trandafirii sălbatici şi mugurii de brazi;
- Parcarea şi camparea nu sunt rezolvate cum ne-am dorit. De-a lungul râului Grădişte se văd sute de corturi şi mii de sticle goale puse în containere, în timp ce maşinile sunt puse în şir indian pe marginea drumului;
- Preţul biletelor ţine de organizatori. Dar trupele nu sunt ieftine. Şi un bilet costă mai puţin decât la un festival oriunde altundeva în Europa: 15 euro pe o zi sau 50 euro pe întreg festivalul.
Gărâna Jazz Fest a devenit un festival de renume internaţional nu numai prin valoarea ridicată a muzicienilor care au venit pe scenă, ci mai cu seamă datorită celor care vin ca iubitori de muzică şi natură, tot mai mulţi de la o ediţie la alta, într-o progresie geometrică, ajungându-se la aproape 13 000 de spectatori, pentru ziua de sâmbătă a festivalului, în ultimii ani.
Din 1997, o sămânţă de jazz a ajuns aproape de vârful Munţilor Semenic, s-a prins, a crescut şi a devenit un copac mare, roditor, sub coroana căruia se adună, an de an, oameni liberi, dornici de emoţie în aer liber.
Gărâna naşte an de an noi fani ai jazz-ului. Pentru ei însă, jazz-ul nu mai este doar o muzică, ci un mod de viaţă şi un fel de a fi prin care se simte revolta emoţiei împotriva îngrădirii libertăţii de a exista. Căci aşa cum lupii veneau flămânzi în poiană, aşa vin acum oamenii flămânzi de muzică şi identitate.
Acum la Gărâna nu mai putem vorbi de „singurătatea alergătorului de cursă lungă”. Aşa cum Timişul, cel mai mare râu al Banatului, s-a născut din „3 ape”, Grădişte, Semenic şi Brebu, unite în lacul de acumulare cu acelaşi nume, Festivalul Internaţional de Jazz de la Gărâna a adus la Gărâna, tot în luna iulie, încă două genuri: folk şi rock.
Gărâna Jazz Fest, Gărâna Folk şi Gărâna Rock sunt „trei festivaluri” pentru un mare proiect: Semenic Fest.
Atenţie la surprizele pe care ni le pregăteşte în fiecare an Marius Giura şi Fundaţia Culturală Jazz Banta: www.garana-jazz.ro.!
Fie ca la Gărâna să plouă în week-end-ul jazz-ului doar cu …aplauze !