GARA BĂILE HERCULANE
Interessant
Cea mai frumoasă gară din România (inaugurată la 20 mai 1878)
Descriere
Staţiunea Băile Herculane atrage nu numai prin apele tămăduitoare şi frumuseţile naturale din jur, dar şi prin originalitatea şi eleganţa stilului arhitectonic al clădirilor, fiind o adevărată Rezervaţie de arhitectură balneară.
Prima clădire care vă iese în cale încă de la intrarea în staţiune de pe Culoarul Timiş-Cerna, pe drumul european E70, este Gara Băile Herculane, cea mai frumoasă staţie CFR din România, fiind opera arhitectului A. Serres. Frumoasa şi eleganta clădire construită în stil pavilion de vânătoare a fost inaugurată la 20 mai 1878 şi terminată după 8 ani, în 1886.
„În această perioadă, societatea austriacă St.E.G. a construit calea ferată dintre Timişoara şi Orşova. În 1876, a fost deschis tronsonul Timişoara –Caransebeş lung de 98 km, iar după doi ani, în 1878, a fost deschis şi tronsonul Caransebeş – Orşova, având 90,3 km, cu staţie la Băile Herculane.” [Perianu D., 2000].
Astfel, în staţiunea de pe Valea Cernei se putea ajunge şi pe calea ferată, în afara căii rutiere şi fluviale, aflându-se la doar 15 km (de la gară) şi respectiv 22 km (din centru) de portul din Orşova.
Trebuie ştiut că gara nu a fost niciodată pavilion de vânătoare, ci doar a fost construită aşa, după o idee a unui membru din familia imperială, păstrându-şi până astăzi stilul original.
Clădirea centrală a gării este în stil baroc, fiind flancată de-a lungul peronului de coloane în stil roman. Colonadele paralele cu linia ferată sunt îmbrăcate în liane care, formând o boltă de verdeaţă, care oferă călătorilor o plăcută senzaţie de armonie cu peisajul pitoresc din jur. Ceea ce atrage privirea călătorului este cupola maiestuoasă, decagonală, sprijinită în interior pe două coloane, printre care trecând ai senzaţia că pătrunzi într-o catedrală. La interior, cupola este împodobită cu reprezentări ale unor personaje din mitologia romană, dintre care se detaşează legendarul erou Hercules. La exterior, cupola este acoperită cu ţiglă în mai multe culori, alcătuind figuri geometrice unice.
Vizavi de gară, chiar din apropierea căii ferate, se desfăşoară în faţa călătorilor care aşteaptă trenul pe peron abruptul împădurit al muntelui, iar în partea opusă, în aval, este confluenţa răului Cerna cu râul Belareca.
Privind arhitectura clădirii gării de la Herculane, veţi constata că este o îmbinare armonioasă între stiluri total diferite.
Această armonie arhitecturală o veţi găsi la toate clădirile istorice ale staţiunii, în care stilul roman se caracterizează prin simplitate, stilul gotic se distinge prin arcuiri şi înălţare spre cer, după care vine bogăţia barocului vienez şi eleganţa stilului renaşterii franceze.
Priviţi clădirea Băii Neptun (sau Băile Imperiale Austriece) ce se întinde pe aproape 200 m şi a cărei renovare este aproape de finalizare. Este o bijuterie arhitectonică. Faţada şi lateralele sunt în stilul renascentist italian, intrarea în holul principal este în stilul barocului austriac târziu, cu jocul de culori, coridoarele sunt realizate în stil gotic, cu boltele înalte, iar cabinele şi bazinele sunt construită în stil roman. Edificiul are o arhitectură simetrică şi din corpul central se desprind două aripi: aripa din stânga destinată băilor termo-sulfuroase şi aripa din dreapta pentru băile termo-saline. Cele două aripi sunt legate printr-o sală de aşteptare, în mijlocul căreia va trona fântâna de majolic. Arhitectura exterioară a clădirii atrage privirile prin detaliile ornamentale de mare rafinament stilistic.
În centrul Istoric al staţiunii, clădirea Cazinoului este proiectată tot în stil baroc austriac, ornamentat simplu şi plăcut, inspirând un sentiment de sănătate şi bunăstare, având o terasă acoperită cu tavanul pictat şi două colonade care legau hotelurile Decebal şi Traian, aflate acum în renovare. Arhitectura hotelului Traian reprezintă o îmbinare între două stiluri: stilul renaşterii franceze, lansat în perioada lui Ludovic al XV-lea, cu multe dantelării pe faţade, şi stilul maur spaniol de la Curtea leilor din Palatul Alhambra din Granada, al familiei regale din Spania. În interiorul hotelului veţi vedea fântâna care ţâşnea în trecut până la etajul doi. La demisol sunt patru vitralii care reprezintă cele patru anotimpuri, parterul este zugrăvit în stil florentin, având culori deschise, pastelate. Etajul întâi este în stil rococo cu joc de culori, iar etajul doi în stil baroc. Hotelul Decebal poartă amprenta stilului baroc vienez, cu o scară monumentală de intrare, asemănătoare cu cea de la Hofburg.
În Piaţa Hercules impresionează cea mai veche clădire din staţiune (1811) care se distinge prin stilul arhitectural neoclasic, unde pe fondul cărămiziu al clădirii sunt ornamente şi basoreliefuri albe cu scene reprezentative pentru turismul din Băile Herculane. Tot aici, Baia Apollo şi Baia Diana respectă arhitectura termelor romane, clădirile ca şi bazinele sunt în stil roman pur, unde apa termală curge dintr-un bazin într-altul pe sistemul vaselor comunicante.
De la gară, continuând călătoria spre Orşova pe drumul european E70, după doi kilometri de mers, se ajunge în dreptul unei stânci, pe malul stâng al Cernei, de aproape 10 m, al cărei profil se aseamănă cu un chip de sfinx.
Este Sfinxul bănăţean, numit aşa după celebrul sfinx egiptean. El dăinuie acolo de mii de ani. Trecând prin milenii de zile senine sau ploioase, prin arşiţă şi geruri, mângâiat de razele soarelui sau biciuit de vânturi şi ploi, a rămas neclintit. Doar mai erodat de povara anilor şi vitregiile naturii. Şi-a păstrat însă intactă măreţia, inspirând în acelaşi timp forţă şi seninătate.
Privind Sfinxul bănăţean, veţi avea în faţa ochilor imaginea unui om puternic, hotărât, dar nu încrâncenat. Este chipul unui om conştient de forţa sa, nu atât fizică, cât cea degajată din interiorul aparent de stâncă. Oglinda „sufletului de piatră” este în trăsăturile feţei regulate şi distinse ce inspiră o anumită seninătate, ca rod al înţelepciunii.
Cu ochii la acest monument natural, desigur vă veţi întreba: Cum de s-a păstrat intact conturul şi mai ales expresivitatea feţei, accentuată tot mai mult de adâncitura orbitei ochiului ? Şi ce urmăreşte să ne transmită Sfinxul ?
Întrebări care nu îşi vor găsi răspunsuri decât cu „un cifru sacru” din mitologia romană a lui Hercules, într-o combinaţie unică cu legea muntelui sacru al dacilor, Muntele Gugu – Kogaiononul zeului Zamolxe (sau Zalmoxis, după Mircea Eliade).
Este reprezentarea lui Hercules în Iovan Iorgovan, cum mai era cunoscut eroul mitologic prin părţile locului. Spre deosebire de sfinxul din Bucegi, aflat la mare înălţime, sfinxul din Banat este coborât în mijlocul oamenilor, asumându-şi misiunea de călăuzitor de zi cu zi. El ne îndeamnă să luăm viaţa ca pe curgerea râului la care el priveşte. Cerna e un râu de munte, când tumultuos, zbuciumat şi învolburat care, în curgerea-i năvalnică, îşi iese uneori din matcă (îşi iese din minţi !), când susurând liniştitor, împăcat cu el însuşi şi cu tot ce-l înconjoară. Sfinxul bănăţean este însăşi omul acestui ţinut, este bănăţeanul de munte !
Încercaţi un exerciţiu de imaginaţie şi gândul vă va duce pe timpul romanilor în Dacia, în ţinutul unde astăzi sunt băile lui Hercule. Romanii îi închinau tabule votive zeului puterii, numindu-l Hercules invictus (cel neînvins), Hercules Sanctus (cel divin), Hercules salutiferus (cel dătător de sănătate) şi Hercules iovis ( cel drept).
De la Hercules Iovis a derivat Ercul Erculan şi Iovan Iorgovan – eroul legendar din mitologia românească, voinicul cel frumos, puternic şi drept care a învins balaurul de pe Valea Cernei. În Banat, în preajma zile de 23 aprilie, de Sfântul Gheorghe, se ţine o frumoasă sărbătoare populară „Sărbătoarea liliacului” , numită în Valea Cernei şi-n Clisura Dunării şi „Sărbătoarea Iorgovanului”. Cuvântul „iorgovan” este folosit sub influenţa limbii slave şi cu sensul de floare de liliac, iar sârbii din satul Sviniţa de pe malul stâng al Dunării care vorbesc o limbă foarte veche, îi zic „liliagnia”. La sărbătoare, copiii şi tinerele fete poartă cununi şi buchete de liliac şi cântă imnul creştin închinat Sfântului Gheorghe: Veniţi să împodobim pe cel nebiruit cu flori de erguan (iorgovan) ! Se poate constata că există o sensibilă apropiere între Iovan Iorgovan şi Sfântul Gheorghe: ambele personaje au omorât balaurul.
Privind minunata sculptură „Iovan Iorgovan” , realizată de sculptorul bănăţean Romul Ladea, veţi putea înţelege una din baladele lui Iovan Iorgovan, fie spuse de oameni din partea locului, fie scrise de dr. Alessandru Popoviciu şi de poetul Vasile Alecsandri, în urma vizitelor la Băile Herculane.
Legenda lui Iovan Iorgovan
Se spune că odată, demult, în Ţara lui Hercules, a venit un fecior de împărat de la Cetatea Golumbać, de pe malul drept al Dunării, ce se îmbolnăvise de o boală de care nu se mai putea vindeca. Iovan, căci aşa îl chema pe băiat, ajungând pe Valea Cernei, a tras la o casă, pe Platoul Coronini, unde locuia sora lu’ Baba Caia, o bătrână codoaşă pe care o chema Corcoaia. Văzându-l atât de vlăguit, bătrâna i-a spus că există un izvor fermecat prin apropiere şi dacă se scaldă în el se va vindeca. Mergând în sus pe Cerna, tânărul a dat de Izvorul Hercules şi timp de trei săptămâni s-a îmbăiat în fiecare zi în apele lui binefăcătoare. Iovan nu numai că s-a înzdrăvenit, ci a început să prindă o putere neobişnuit de mare. În acelaşi timp, la izvoarele Cernei îşi avea culcuş un şarpe care, scăldându-se la locul numit „Şapte Izvoare”, s-a transformat într-un balaur cu cinci capete. Pentru a nu le face rău, oamenii erau nevoiţi să-i dea balaurului câte o copilă pe care o legau de o cruce de la marginea unei prăpăstii. Când a venit ursita să fie înghiţită de balaur una din cele trei fete ale împăratului din Ţara lui Hercules, voinicul Iovan s-a hotărât să-l ucidă pe balaur…
Mergeţi pe traseul turistic „Drumul lui Hercules” şi veţi vedea ce s-a întâmplat.