CEA MAI NOUĂ DELTĂ DIN EUROPA
Dacă la mare se poate vedea cel mai frumos răsărit de soare, „cel mai frumos apus de soare se poate admira numai pe Dunăre”, aşa cum spune mereu poetul Mircea Dinescu, admirator împământenit al locurilor dunărene din România.
Iar cel mai fermecător apus de soare este la Baziaş, la intrarea Dunării pe pământ românesc, aflat la o depărtare de 1075 km, măsuraţi pe fluviu, faţă de locul marcat ca fiind kilometrul „zero” de la Sulina, lângă Marea Neagră.
Dunărea în cursul ei are trei sectoare convenţionale:
- Dunărea de Sus sau sectorul alpin, de la Munţii Pădurea Neagră la Bratislava;
- Dunărea de Mijloc sau sectorul panonic, între Bratislava şi Baziaş;
- Dunărea de Jos sau sectorul pontic, de la Baziaş la Marea Neagră, cu defileul său cel mai spectaculos, Clisura Dunării.
Esenţa măreţiei priveliştilor de pe Clisura Dunării o constituie însăşi prezenţa Dunării. Barajul româno-sârb de la Porţile de Fier, de 55,5 m înălţime şi 441 m lungime, ridicat între Gura Văii şi Şip, a format un mare lac de acumulare care se întinde până la vărsarea Timişului în Dunăre, nu departe de Belgrad.
Dacă pe Clisura de Jos, sistemul hidroenergetic şi de navigaţie Porţile de Fier, inaugurat oficial la 6 mai 1972, a scufundat în apele lacului insula Ada Kaleh, oraşul Orşova Veche şi celelalte sate apropiate care au cunoscut tragedia strămutării, pe Clisura de Sus, în apropierea Baziaşului, Dunărea a format la gura de vărsare a Nerei cea mai nouă deltă din Europa: Microdelta Nerei la Dunăre.
Oglinda lacului oferă acum un loc unic de frumuseţe calmă, liniştitoare, unde vă chemăm să veniţi „de la Oraviţa-n vale”, aşa cum spune un cântec cărăşan. Prima localitate pe care o întâlniţi este Răcăşdia, unde puteţi vizita unul dintre cele mai frumoase muzee săteşti din Banatul Montan, care prin „sufletul obiectelor” reflectă pasiunea şi bunăstarea dintotdeauna a ţăranilor bănăţeni.
La ieşirea din Răcăşdia, veţi trece peste prima cale ferată din România, Oraviţa-Baziaş, acum în funcţiune doar până la Iam, localitate la graniţa cu Serbia.
După ce se urcă dealul Nicolinţului, se coboară la Vama Naidăş, punct de trecere a frontierei dintre România şi Serbia. De aici până la Belgrad sunt doar 130 km. După încă 2 km de mers se ajunge la podul peste Nera, un viaduct lung de 500 m, la vest de localitatea Naidăş.
Nu treceţi podul, ci faceţi la dreapta de-a lungul Nerei, pe drumul judeţean DJ 571C, trecând prin localităţile Lescoviţa, Zlatiţa, Pârneaura, Câmpia şi Socol, unde în scurt timp se vede Dunărea şi golful Nerei sau „Balta Nerei”, cum îi spun localnicii.
Parcul tematic nr. 9. SPECTACOLUL NATURII:
Microdelta Nerei la Dunăre
BIODIVERSITATE ŞI PLĂCEREA DE A PRIVI PĂSĂRILE
Microdelta Nerei la Dunăre, odată cunoscută, va deveni una din cele mai spectaculoase destinaţii turistice din Clisura Dunării. Ea este o copie în miniatură a Deltei Dunării, atât de căutată ca Rezervaţie UNESCO a biosferei.
Prin grija Grupului Ecologic de Colaborare Nera-Oraviţa (GEC Nera), condus de Cornel Sturza Popovici, în care voluntari din zonă apără delta de nepăsarea oamenilor, Microdelta Nerei la Dunăre va obţine statutul de rezervaţie a biosferei. Acum ea face parte din Parcul Natural Porţile de Fier care, din anul 2000, este un parc transfrontalier pe hotarul dintre România şi Serbia.
„Apele au orânduiala lor. Izvoarele limpezi se transformă în pâraie, pâraiele în râuri, iar acestea se varsă până la urmă în mare. Drumurile apelor din Banat sfârşesc toate în Dunăre. Râurile Banatului se varsă în fluviu, fie direct, ca Timişul, Caraşul, Nera şi Cerna, fie prin mijlocirea Tisei, precum Bega. Celelalte ape mai mici de pe Clisura Dunării care îşi au izvoarele în Munţii Locvei şi Munţii Almăjului ajung aproape toate la Dunăre.” [Meilă M., 2012].
Timişul este primul râu din Banat care se varsă direct în Dunăre. Izvorând din munţii Semenicului, parcurge judeţele Caraş-Severin şi Timiş, apoi îşi continuă drumul său prin provincia Voivodina din Serbia şi, după 339 km de la obârşie, se varsă în Dunăre la Pancevo.
Al doilea râu bănăţean, Caraşul, cu izvoarele în Munţii Aninei, se varsă în Dunăre pe teritoriul sârbesc, după un parcurs de 128 km, gura de vărsare fiind la 4 km de intrarea fluviului pe teritoriul României, la Baziaş.
Nera este cel de-al treilea râu al Banatului Montan care se varsă la intrarea Dunării în România, în golful Nerei, chiar pe frontiera româno-sârbă, după ce parcurge 130 km de la izvoarele Nerei din Semenic.
Cerna îşi duce apele şi legenda lui Iovan Iorgovan pe 84 km şi se varsă în Dunăre, în golful Cernei de la Orşova. Tot în Clisura Dunării, în Peştera Gaura cu Muscă, unde s-a ascuns ultimul cap al balaurului învins, se sfârşeşte şi legenda.
O excursie cu barca pe canalele şi bălţile Microdeltei Nerei pe Dunăre este o ocazie unică de a cunoaşte o altă faţă a Clisurii Dunării.
Peisajul ce înconjoară confluenţa Nerei cu fluviul este unul cu adevărat deltaic. Canale împânzite cu papură şi bălţi verzui încinse cu brâu de stuf foşnitor alcătuiesc mirifica „zonă umedă” cu o biodiversitate unică. Malurile sunt pline de specii de plopi, arini şi sălcii care îşi apleacă crengile peste apă, încântate parcă de chipul lor oglindit de una unda de apă stătătoare. Priviţi şi căutaţi să răspundeţi: care este mai frumoasă, răchita albă (salix alba) sau răchita roşie (salix purpurea), care este mai înalt, plopul alb (populus alba) sau arinul negru (alnus glutinosa), cine poartă mai mult noroc, trifoiul cu patru foi (marsilea quadrifolia) sau peştişoara (salvinia natas) sau cine vă farmecă mai tare, irisul galben de baltă (iris pseudacorus) sau crinul de baltă (butomus umbellatus).
Este locul unde veţi descoperi plăcerea de a observa păsările (bird watching), fie cu ochiul liber, fie cu un binoclu sau un telescop. Acvifauna din Microdelta Nerei este bogată în specii de păsări rare, care de care mai încântătoare: egreta mică (egretta garzetta), stârcul pitic (ixobrychus minutus), cormoranul mic (phalocrocorax pygmeus), buhaiul de baltă (botaurus stellaris), striga (tyto alba) sau pescăruşul albastru (alcedo atthis). Nu poţi însă să te duci să faci studiul păsărilor dacă nu ştii ce specii trăiesc în zonă, cum să le deosebeşti şi care le sunt obiceiurile. De multe ori, păsările nu arată exact cum ar trebui. Lumina, vizibilitatea, vântul şi luciul apei pot crea iluzii optice şi este nevoie de a învăţa arta observării păsărilor şi trucurile acesteia. Este ştiut că cele mai bune perioade din an pentru observarea păsărilor sunt în lunile de primăvară şi în cele de toamnă, când are loc migraţia. Iar ziua de observare începe cât mai de dimineaţă, pentru că păsările sunt matinale, în special în zilele caniculare. Reuşita „birdwatching-ului” este dată preocuparea de avea la tine un echipament performant (cam costisitor, ce-i drept!) de observare, înregistrare, fotografiere şi filmare, pentru a imortaliza scene de o rară frumuseţe, precum „saltul” unei păsări la pescuit, „pluta” raţelor şi gâştelor sălbatice, stolul de păsări migratoare în pasaj de iarnă sau zborul unui pescăruş albastru. Şi atunci… să mori din dragoste de păsările de la Nera.
Microdelta Nerei la Dunăre este şi un „mic paradis” al peştilor, de la „craii” dunăreni (şalăul, somnul, ştiuca, crapul şi carasul) până la specii rare, chiar răpitori, precum: ţiparul electric, fâsa mare, ţigănuşul şi avatul.
În timp ce prin văzduh trec în zbor păsările în căutare de hrană prin cârdurile de peştişori şi ierburile fragede ale deltei, deasupra stufărişului zboară graţioasele libelule cu aripile lor transparente şi colorate în verde sau albastru strălucitor.
Seara, broscoii de baltă încep spectacolul nocturn ca „vechi suflători” ai fanfarelor din Banat, în timp ce, pe muzica lor, în baltă dansează câte un şarpe de apă, înotând cu eleganţă şi scriind „V”-uri pe luciul apei. Alteori stă pe loc, cu capul ridicat din apă, ca un periscop care observă totul în jur. Doar broasca ţestoasă de baltă şi popândăul se retrag la culcare, în timp ce norii de ţânţari invadează locul, ţiuind şi înţepând tot ce întâlnesc viu.
„Când alunecă dinspre fluviu un vânticel lin, faţa bălţilor se încreţeşte, iar frunzele mişcătoare ale sălciilor şopotesc a sfat de taină. Stuful se clatină în valuri domoale fâşâind aspru săbiile frunzelor alungite. Foşnetul său aminteşte de zgomotul unei mulţimi. Seara întunecă lumea, doar o părere de lumină tiveşte dealurile sârbeşti de peste Dunăre. Peste lumea bălţii cade, ca o cortină întunecată, noaptea. Se încheie astfel o zi în delta Nerei la Dunăre.” [Meilă M., 2012].
Pentru a prinde apusul de soare de Baziaş, lăsăm lumea liberă a deltei cu gândul că, prin apropiere, înainte de 1989, a încercat să treacă graniţa, în căutarea libertăţii, cea mai mare gimnastă a lumii, Nadia Comăneci.
Nu vă veţi opri până la Pensiunea „Apus de soare” din Baziaş. Locul şi numele cabanei nu sunt întâmplătoare. Aici, apusul de soare vă va vindeca de stres. Contemplarea soarelui reflectat în apă este un mod unic de relaxare, pe care numai la Baziaş îl poţi trăi. Este locul perfect pentru a surprinde „panorama 3D” a dispariţiei soarelui de pe cer. Dunărea la intrarea pe pământ românesc vine de la apus dinspre Serbia, iar la Baziaş coteşte lin spre sud.
„Priveliştea largă a fluviului unindu-se cu cerul spre apus este greu de uitat. Spaţiul parcă are dimensiuni sporite comparativ cu restul împrejurimilor. Aparenta creştere tridimensională face ca orizontul să pară mai îndepărtat, cerul mai înalt şi Dunărea mai lată.” [Meilă M., 2012].
Această impresie este una reală, deoarece lăţimea Dunării are aproape 2 km.
În fiecare vară, soarele în amurg dă impresia că „se scufundă” în Dunăre, înfăşurat în perdele de culori. Apusul „împodobeşte” cerul reflectându-şi razele în oglinda fluviului până când lumina scade şi înserarea cuprinde acest colţ de Banat. Jăratecul celest se stinge încet, încet şi linişteşte sufletul, lăsând în loc cenuşa zilei care a trecut. E o relaxare totală şi divină pentru trup şi suflet.
În fiecare seară tabloul „Apus de soare” de la Baziaş este diferit, dar, totdeauna, atât de frumos încât ai vrea să opreşti timpul în loc pentru a admira cât mai mult priveliştea.
La Baziaş se pot vizita cele trei mănăstiri ortodoxe sârbeşti, dintre care cea mai apropiată este Mănăstirea ortodoxă sârbă „Sfântul Sava” din Baziaş cu Izvorul „Sfântul Sava Tămăduitorul”, construită în anul 1225. Legenda spune că Sfântul Sava, primul patriarh al sârbilor, aflat la cumpăna secolelor al XII-lea şi al XIII-lea pe aceste meleaguri, a exclamat, pe când vântul Coşava sufla năprasnic, cuvintele „Baş ziaş”, care din limba sârbă înseamnă „Chiar urli”, de unde şi denumirea locului şi sărbătorirea sfântului la 27 ianuarie.
Lângă biserică este Centrul Cultural Sârbesc „Sfântul Sava” şi urmele portului şi ale gării de odinioară. Baziaşul a fost capătul de linie al primei căi ferate construite în România, dată în funcţiune la 21 august 1854 pentru transportul de cărbune şi deschisă traficului pentru călători la 1 noiembrie 1856. Port pe Traseul fluvial Viena – Baziaş, în localitatea dunăreană au poposit personalităţi ale vremii aflate în călătorie: împăratul Franz Joseph şi soţia sa Elisabeta, precum şi regele Carol I al României. Este cunoscută aventura regelui Carol I care a sosit la Baziaş în anul 1866, călătorind incognito sub numele de Carol Hettingen din localitatea Thal şi aflat în drum spre Odesa. După ce a stat în portul Baziaş între 6 şi 9 mai, el a trecut Dunărea în România pe la Drobeta Turnu Severin, unde l-a aşteptat Ion Brătianu.
Tot la Baziaş se văd ruinele primului cazinou de pe pământ românesc, Cazinoului Baziaş, construit pe vremea imperiului austriac, unde oamenii veneau animaţi de speranţă în noroc şi plecau, de cele mai multe ori, apăsaţi de deznădejdea pierderii banilor şi a averilor. Aici, în primul sat românesc de pe malul Dunării, s-a născut la 8 mai 1924, cunoscutul romancier Petre Dumitriu.
La Baziaş întâlnim a doua rezervaţie naturală a Parcului Natural Porţile de Fier, unde creşte bujorul bănăţean (paeonia officinalis), giuvaierul florei spontane clisurene.
Mai jos, Dunărea se îngustează, trecând prin două porţiuni stâncoase şi, la aproape 8 km în aval de Baziaş, la km 1067 fluvial, în apă se zăreşte Ostrovul Calinovăţ, a treia rezervaţie naturală renumită prin pădurea de salcie albă (salix alba).
Înainte de a intra în localitatea Divici, pe partea dreaptă a drumului, se poate vedea un perete vertical argilos cu găuri pe toată înălţimea lui. Acest loc neobişnuit este Râpa cu lăstuni, cea de-a patra rezervaţie naturală a parcului transfrontalier, de la vărsarea Nerei în Dunăre. Ea este destinată să protejeze cuiburile şi coloniile de lăstuni. Lăstunii sunt specii protejate, având înfăţişarea asemănătoare rândunicilor. Aceste păsări nu pot fi întâlnite decât în Clisura Dunării. Lăstunul de mal este mai puţin negru la culoare decât rândunica şi nu are coada atât de lungă şi de bifurcată. El are plastronul alb pe piept, dar nu are colierul roşu la gât. Ca şi rândunica, lăstunul de mal are zborul rapid şi se hrăneşte cu insecte. El îşi face cuib în abrupturile unor „depozite de loess”, care datează din era cuaternară. Cu ciocul şi ghearele scurmă pământul pentru a-şi forma mici vizuini în care, apoi, îşi clădesc cuiburile. Odată cu venirea toamnei, când ziua devine tot mai scurtă, iar insectele din văzduh sunt din ce în ce mai puţine, lăstunii sunt printre primele păsări ce pornesc călătoria spre ţările calde şi, mai ales,cu zile mai lungi. În anul următor, conduse de un tainic şi nedesluşit instinct, revin la vechile cuiburi din pereţii râpei. Cât au lipsit, Valea Diviciului a fost mai săracă.
Pe cei 25 km ai Clisurii Dunării de la Baziaş la Pojejena, fiecare sat are ceva interesant şi misterios în acelaşi timp. După Divici, urmează localitatea Belobreşca, satul cu cei mai mulţi prozatori şi poeţi bilingvi (Liubiţa Raichici, Slavomir Gvozdenovici, Borislav Krstici, Ţvetko Krstici şi Cedomir Milenovici), care scriu atât în limba sârbă, cât şi limba română. Aici, Dunărea este lată şi cu adâncime de numai 20 m. Peste întinderea apei, pe malul sârbesc, se zăreşte oraşul Veliko Gradişte. În aval de pitorescul port Veliko Gradişte, în Dunăre se varsă râul Pek, cel mai mare afluent de pe partea dreaptă a fluviului (cu lungimea de 102 km), în Clisura Dunării.
Pe malul românesc urmează satele Şuşca şi Pojejena, între care la 2 km de Dunăre este satul Radimna, aşezat la poalele Munţilor Locvei.
Pojejena este localitatea în forma literei „L”, iar curba în unghi drept a drumului către Baziaş delimitează cele două părţi ale satului, cea română de cea sârbă.
La Pojejena se intersectează drumul de la Baziaş (DN57A) cu cel care vine de la Oraviţa (DN57) peste Munţii Locvei şi se îndreaptă către oraşul Moldova Nouă.