VALEA CERNEI
Faima staţiunii Băile Herculane a trecut dincolo de hotare atât pentru însuşirile terapeutice ale izvoarelor termale, cât şi pentru frumuseţile împrejurimilor.
Există colţuri de natură ascunse în care peisajul şi viaţa liniştită a oamenilor păstrează aproape nealterată natura, în forma ei originală. Un asemenea colţ este încă Valea Cernei, cu îmbietorul ei fir drept ca un fascicul de lumină ce străbate abruptul calcaros, ce se desfăşoară asimetric, de-o parte şi de alta al râului Cerna.
De la obârşie şi până la vărsarea în Dunăre, Cerna are o lungime de 85 km. Râul îşi are izvoarele la o altitudine de 2070 m, unde „se numeşte Cernişoara” [Cristescu I., 2012], şi ajunge la confluenţa cu râul Belareca la o altitudine de 118 m. Pe o diferenţă de nivel de 1952 m, între cele două şiruri de munţi, Munţii Godeanu-Cerna şi Munţii Mehedinţi, Cerna şi-a croit şi adâncit albia pe linia de frântură a „pânzei getice”, dând văii o notă sălbatică specifică.
Valea Cernei este cea mai frumoasă vale din Carpaţii româneşti.
Pe partea dreaptă a Cernei, privind râul cu faţa spre vărsare, întreg Masivul Godeanu şi o bună parte din Munţii Cernei sunt alcătuiţi din şisturi cristaline.
Pe partea stângă a râului, Muntele Domogled este în cea mai mare parte alcătuit din calcare şi face parte din lanţul de munţi Mehedinţi. Abruptul puternic frământat, cu variate forme sculpturale, determină specificul peisajului geografic al Cernei. Începând cu Vârful Domogled (1106 m), care se ridică deasupra staţiunii Herculane, şi până departe, în Vârful Stan (1464 m), culmea Munţilor Mehedinţi se menţine înaltă, cu pereţi abrupţi, cu văi scurte şi sălbatice.
Acest loc de cură este plăcut pentru multiplele „poteci de drumeţie” care se întind pe o depărtare de 45 km -„trasee turistice montane care cutreieră valea prin umbra deasă de la izvoarele Cernei la întâlnirea cu râul Belareca” , aşa cum atât de frumos sunt descrise de iubitorii de munte dr. Ştefan Negrea şi dr. Alexandria Negrea în cartea despre Băile Herculane şi Valea Cernei. [Negrea Ş., 2002]
Copleşiţi de splendidele armonii ale naturii, veţi simţi viaţa Cernei, în miez de vară, în umbra pădurilor de fag şi de pin, iar, târziu în toamnă, în purpuriul scumpiei ce arde pe „stâncile albe ale ciucevelor”, aşa cum sunt numite de localnici crestele semeţe de calcar paralele cu râul. În amonte de staţiune, valea a rămas tainică, pe alocuri greu accesibilă, umblată de un număr restrâns de drumeţi ce se încumetă să pornească de-a lungul ei.
Ori încotro veţi porni, spre unul sau altul din locurile care vă cheamă, aruncaţi privirile spre dantelăria crestelor, spre albul înviorător al calcarului, presărat cu siluetele pinilor şi în ochi vi se vor imprima privelişti cu o notă aparte de zvelteţe şi eleganţă în imagini unice şi surprinzătoare.
Nici legendele Cernei cu întreaga atmosferă de mister nu pot fi spuse şi ascultate de călători fără a vedea stâncile albe în care se disting găurile negre ale peşterilor, izbucurile şi ponoarele, avenele şi cheile înguste cu eroziuni, cum sunt cele de la Corcoaia. La fiecare cotitură se desfăşoară altă şi altă privelişte. Ori te adânceşti în tăcerea adâncă a codrului înverzit, ce-şi tremură frunzişul într-un murmur ademenitor, ori asculţi susurul zglobiu al râului care devine zgomotos peste terasele măreţe ale cascadelor. Chipuri şi urme răsărite pe piatra albă a stâncilor deşteaptă în fiecare drumeţ puterea nemărginită a fanteziei.
De aceea, vă propunem o excursie uimitoare şi plină de aventură, cu peisaje ce îţi taie respiraţia, pe drumul luptelor lui Hercules, în mitologia bănăţeană Iovan Iorgovan, cu balaurul:
Traseul turistic nr. 8: Drumul lui Hercules
Valea Cernei îşi dezvăluie frumuseţea din clipa în care, de la Gara Băile Herculane, o luaţi către staţiune pe drumul naţional DN 67D.
Pentru a ajunge la Gara Băile Herculane, pe şoseaua modernizată Caransebeş – Orşova a drumului european E70, se trece prin Poarta Orientală dintre Teregova şi Domaşnea. Acest pas de înşeuare, situat la 500 m înălţime, separă bazinul Timişului, râu care curge spre Caransebeş, de cel al Cernei, râul Belareca îndreptându-se spre Dunăre şi întâlnind Cerna la gara Herculane.
Pe culmea drumului veţi vedea spre răsărit frumoasa localitate Domaşnea cu livezile ei de pruni, meri şi peri, din ale căror roade puteţi gusta la marginea drumului unde localnicii vă îmbie la fructe sănătoase şi mai ales la renumita Răchie din Banat.
Domaşnea este locul natal al savantului bănăţean, matematicianul dr. Traian Lalescu, întemeietorul învăţământului tehnic superior din Timişoara, şi a cunoscutului profesor, scriitor şi povestitor al ,Miracolelor Cernei”, Ilie Cristescu, cel care a creat şi lansat în turism drumul lui Hercules. [Cristescu I., 2012].
Pe vale în jos, după 6 km, drumul ajunge la Cornea, localitate renumită pentru meşteşugul hainelor de piele, apoi se coboară la „Megica”. La Mehadica se poate vizita Muzeul etnografic al satului, cu exponate „deosebit de interesante şi originale, adunate din anul 1967 de învăţătorul Gheorghe Coca.” [Irimia N., 2011].
Şoseaua urcă pe lângă localitatea Cuptoare, unde se poate vedea una dintre cele mai frumoase şi expresive forme de eroziune, Balaurul în chipul unui şarpe uriaş de piatră suspendat deasupra abruptului coastei dealului. Este balaurul din lupta cu eroul mitologiei bănăţene, care după ce-şi primea prada de pe Valea Cernei, se retrăgea pentru un timp în acest loc.
După intersecţia de la Iablaniţa, de unde se desprinde drumul spre Craina şi Valea Almăjului, şoseaua trece în serpentine peste deal şi coboară în valea râului Belareca la Plugova. De aici, se desprinde drumul spre cea mai întinsă localitate din Banatul Montan, comuna Cornereva, cu 39 de sate. Brânza de Cornereva în „călup” de brad este vestită în zonă, fiind una din delicatesele Banatului.
Înainte de intrarea în Mehadia, priviţi pe partea dreaptă a şoselei şi veţi vedea „Râpa Neagră”, un bad-land de un pitoresc aparte al eroziunii torenţiale pe dealul cu gresii carbonifere. Din marginea drumului se poate ajunge pe o potecă lângă râpă în 15 minute. Văzute de aproape, şanţurile adânci pe peretele lipsit de vegetaţie te copleşesc prin culoarea sumbră cenuşiu-negricioasă a rocii, care lasă privitorului o impresie de neuitat.
Mehadia vă întâmpină cu vestigiile cetăţii aşezate pe temelia castrului roman Praetorium, care se văd de la distanţă pe dealul Barcan. Este una dintre cele mai vechi localităţi din Banat şi printre puţinele care şi-a păstrat numele roman (Ad-Mediam) până astăzi. Localnicii îi spun în grai bănăţean Megia, dat fiind faptul că aşezarea este aproximativ la distanţa dintre Drobeta Turnu Sevein şi Tibiscum Jupa-Caransebeş şi tot aici vine şi drumul roman comercial din Valea Almăjului. Localitatea mai este supranumită „Cheia Banatului”, datorită poziţiei sale strategice de pe Culoarul Timiş-Cerna, atât în perioada romană, cât şi în cea medievală. Apoi, pe vremea imperiului austriac a fost „un cuib de pază” al Banatului de Severin. De jos se vede poarta cetăţii, iar în apropiere ruinele. La cetate se poate ajunge în 20 minute pe un drum care porneşte din mijlocul localităţii. Vizitând aceste vestigii, călătorul poate reconstitui istoria frământată a românilor din aceste locuri.
Tot în apropierea Mehadiei sunt ruinele „Bisericii sparte de la Ulici”, care reprezintă de fapt un templu roman peste care slavii au construit o biserică. Un alt obiectiv turistic în drum este Biserica ortodoxă din Mehadia, monument de arhitectură şi pictură, în curtea căreia se află piatra de mormânt al cronicarului Nicolae Stoica de Haţeg, fost protopop al Mehadiei şi autorul celor două studii de referinţă pentru Banat: „Cronica Banatului” şi „Cronica Mehadiei şi a Băilor Herculane”. Tot aici se află mormântul generalului Nicolae Cena, cel care, după retragerea pe plaiurile natale, la Mehadia, a realizat macheta castrului roman şi a donat valoroasa sa colecţie de descoperiri arheologice pentru înfiinţarea primului muzeu din staţiunile balneare româneşti, la Băile Herculane (1924).
Continuând drumul, la ieşirea din Mehadia, veţi trece râul Belareca pe cel mai lung pod de fier din Europa de sud-est (110 m), fără piloni de susţinere la mijloc.
După numai 5 km se ajunge la Gara Băile Herculane, aflată în apropierea confluenţei râului Cerna cu Belareca, de unde se coteşte la stânga şi se urcă paralel cu Cerna spre Băile Herculane.
Only 3 km from the railway station, on the „roses ‘route”, you cross Cerna for the first time in a spot, (in the present on a concrete bridge) where in 1837 the world’s first spring –loaded metallic bridge was realized, using the lattice beam technique, according to the design of the Banat engineer Carol Maderspach, with materials from the Iron Factories from Rusca Montana. The bridge had a 40 m wide opening with four metallic arches, being „an outstanding technical achievement, all the more since a similar one was not realized before in the Western World, except for the „Cristal Palace „Bridge in London, in 1851. An indication of the constructed bridge is found in 1872: a bridge with semicircles of iron – very well wrought „. [Bălteanu D, 2011].
After crossing the bridge, the first sight with which Cerna welcomes you is an enigmatic one. The slightly curved Domogled’s white slope rises easily on the horizon. At its foot lies the Modern Centre of Thermal Baths in Vicol Park. The opposite slope also becomes more and more inclined, just to settle after that in the Coronini Plateau, the home of Coroaia’s legendary character, the telltale old woman. Then the road squeezes scarcely on Cerna’s left narrow bank, and after almost 3 km you reach the Central Park of the resort. The perspective opens suddenly, with the beautiful architecture of the Cerna Hotel. From here begins the Historic Centre of the Resort, stretching upstream for one kilometre.
On this part of the Cerna Valley, both banks of the river are filled with buildings with a unique architecture, in a harmonious combination of lines, shapes and colours, and Cerna sneaks closed between the towering walls of the masonry. Halfway through the historic resort the road passes on the right bank of Cerna. A moment of rest on the stone bridge realized in curves in 1864 and the eyes are blurred by the clearness of the water and the turmoil of Cerna’s water, captured between the stone walls.
By crossing the bridge you enter the Hercules Square, dominated by the Statue of Hercules (1871) in the middle. Next to the statue you will find a guide and the coach every day, who will lead you on the trails of Hercules’, battles with the dragon, the starting point being upstream the resort, to the Corcoaia Gorges.
There is so much charm in this valley that, to truly know it, it must be looked at independently of what you have seen in other parts.
The trip will start early in the morning, when the sun rises and wishes the traveller „Welcome in the middle of nature!.
All the legends and folk ballads present the fight of the hero Iovan Iorgovan with the dragon, in a mysterious atmosphere. The five fights are located in close liaison with the appearance of the places from Cerna Valley and the healing features of the thermal springs from these lands.
Starting up by coach on the Cerna Valley, you will go on the „prehistoric road” on which the three king’s daughters of the Hercules Country climbed on their doomed day to be sacrificed to the dragon, singing and dancing, full of joy of life in these wonderful places. In the twilight, in a drone’s mirror, where their quenched their thirst, the elder sisters realized that their little sister was much more beautiful than them:
Three proud sisters | The oldest sister | The youngest sister |
Then the two older sisters consulted each other and conspired against the youngest one, who was asleep, leaving her alone, and fleeing, forgetting about her and hoping that the dragon would eat her.
După numai 3 km de la gară, pe „drumul trandafirilor”, se trece pentru prima dată peste Cerna printr-un loc, acum cu un pod de beton, unde, în anul 1837, s-a realizat în premieră mondială primul pod metalic cu arc, utilizând tehnica grinzilor cu zăbrele, după proiectul inginerului bănăţean Carol Maderspach, cu materiale de la Uzinele de Fier de la Rusca Montană. Podul a avut o deschidere de 40 m cu patru arce metalice, fiind „o realizare tehnică de excepţie cu atât mai mult cu cât una similară nu s-a realizat în occident decât în 1851, podul „Cristal Palace” din Londra. O menţiune a podului construit o găsim în 1872: unu podu cu semicercuri de feru –foarte bine lucratu”. [Bălteanu D., 2011].
După trecerea podului, prima privelişte cu care vă întâmpină Cerna este una enigmatică. În zare creşte uşor ondulat versantul alb al Domogledului. La poalele lui este Centrul modern al băilor termale din Parcul Vicol. Versantul opus devine şi el tot mai înclinat, pentru a se linişti apoi în Platoul Coronini, unde a fost casa babei codoaşe Corocaia din legenda voinicului. Apoi şoseaua se strecoară cu greu pe malul stâng şi strâmt al Cernei şi, după aproape 3 km, se ajunge în Parcul Central al băilor. Perspectiva se deschide brusc, cu frumoasa arhitectură a Hotelului Cerna. De aici începe Centrul istoric al băilor,care se întinde în amonte pe o distanţă de un kilometru.
Pe această porţiune a Văii Cernei, ambele maluri ale râului sunt înţesate de clădiri cu o arhitectură unică, într-o îmbinare armonioasă de linii, forme şi culori, iar Cerna se furişează închisă între pereţii înalţi de zidărie. La jumătatea staţiunii istorice şoseaua trece pe malul drept al Cernei. O clipă de odihnă pe podul de piatră realizat în curbă în anul 1864 şi privirea ochilor este străfulgerată de limpezimea apei şi zbuciumul apei Cernei, prinsă între zidurile de piatră.
Trecând podul se intră în Piaţa Hercules, în mijlocul căreia „patronează” Statuia lui Hercules (1871). Lângă statuie vă aşteptă în fiecare zi ghidul şi autocarul care vă va duce pe urmele luptelor lui Hercules cu balaurul, punctul de start fiind în amonte de staţiune, la Cheile Corcoaiei.
Există atâta farmec în această vale, încât, pentru a o cunoaşte cu adevărat, trebuie privită independent de ce aţi văzut în alte părţi.
Excursia va începe dis-de-dimineaţă, când soarele răsare şi îi spune călătorului „Bine ai venit în mijlocul naturii !”.
Toate legendele şi baladele populare redau lupta eroului Iovan Iorgovan cu balaurul, într-o atmosferă de mister. Cele cinci lupte sunt localizate în strânsă legătură cu înfăţişarea locurilor din Valea Cernei şi cu însuşirile tămăduitoare ale izvoarelor termale de pe aceste meleaguri.
Pornind cu autocarul pe Valea Cernei în sus, veţi merge pe „drumul preistoric” pe care cele trei fete de crai din Ţara lui Hercules au urcat, în ziua „ursitei” de a fi luate de balaur, cântând şi zburdând de bucuria vieţii în aceste locuri înflorite. În faptul înserării, în oglinda unei dorne în care şi-au astâmpărat setea, surorile cele mari şi-au dat seama că sora lor cea mică este mult mai frumoasă:
Trei mândre surori Ca nişte flori În luna lui mai Codru ca un rai, Plecat-au în zori Spre şapte izvori Dis de dimineaţă Prin rouă şi ceaţă. | Sora cea mai mare Dreasă-n sărutare, De-o cauţi în sân Altu-i al tău destin. Sora mijlocie Plină de trufie De-o cauţi în ochi Mori de deochi ! | Sora cea mezină Ana ca o zână Cu cosiţa deasă Pica de frumoasă, Le-ntrecea pe toate Ca o stea în noapte Luceafăr de zori Floarea florilor. |
Atunci cele două surori mai mari s-au sfătuit şi. pe când cea mică dormea, au lăsat-o singură şi au fugit, ca să nu mai ştie de ea şi crezând că balaurul o va mânca.
Trezindu-se, Ana Cosânzeana a început să rătăcească prin liniştea codrului şi îşi striga mereu surorile, dar nimeni nu-i răspundea, nici glasul păsărelelor, nici şopotul izvoarelor. Balaurul o auzi şi se duse în poiană să o mănânce. La vederea lui, fata fugi în pădure, rugându-se soarelui s-o scape. Atunci, măritul soare o transformă într-o ciutură şi ea fugi ca vântul şi ca gândul. Căutând-o mereu, balaurul a dat peste surorile ei şi le-a înghiţit dintr-o sorbitură.
După un vis în care voinicul Iovan, frumos ca un Iorgovan (floarea de liliac), a trăit aievea cum fata de crai se rătăcise şi o pândea primejdia morţii, a pornit călare la drum, cu o sabie şi un buzdugan ca să ucidă balaurul cu şapte capete.
Iovan Iorgovan Braţ de buzdugan Călare s-a dus Sus pe Cerna-n sus Hai Negrule, hai, Să suim pe plai La gură de rai La fată de crai. | Şarpele pe stâncă Pui de năpârcă Pe loc stătea Şi aşa-i grăia: Iovan Iorgovan Braţ de buzdugan Cu ce fel de bine, Vii tu la mine ? | Fata am lăsat-o Şi n-am vătămat-o De vrei, viu mă lasă Şi reîntorni acasă, Jur pe capul meu Mort voi fi mai rău, Capetele s-o-mpuţi Muşte-or slobozi. |
La sfârşit de codru des, din vârful muntelui pleşuv, Iovan Iorgovan îl vede pe balaur cum fugea din calea sa. Atunci, de acolo de sus, voinicul aruncă buzduganul pe o stâncă uriaşă care se prăbuşise în calea hidrei, tăindu-i unul din capete. Aşa s-a format Podul natural de la Ponoare. Dărâmat de lovitură, balaurul se propti în vârful cozii şi se aruncă în înălţime pentru a trece peste munte. Atunci, Iovan Iorgovan (alias Hercules) îşi încercă şi sabia şi, cu o lovitură puternică, i-a tăiat al doilea cap, retezând şi jumătate din vârful muntelui , de unde şi denumirea de Muntele Retezat.
În apropierea izvoarelor Cernei, la Cerna-Sat, veţi face primul popas, pe Cheile Corcoaiei, cea mai sălbatică şi mai impresionată privelişte de pe Valea Cernei. Cum se iese din sat, după o sută de metri, se ajunge la intrarea în chei. Deşi nu au mai mult de 300 m, Cheile Corcoaiei impresionează prin tunelul ovoidal cu diametrul de 10 m, săpat de apa Cernei în stânca înaltă de 100 m.