SPAŢIU ŞI LUMINĂ
Pentru fiecare dintre noi – localnici sau turişti – există „un punct de la care pornesc toate distanţele. Locul în care ai încercat şi ai învăţat să zbori. El este locul natal.” [Toma George Maiorescu, 2009]. Prin deschiderea muzeului (iunie, 2012) care-i poartă numele, Constantin Lucaci –„unul dintre cei mai mari sculptori europeni” [Segato G., 2001] – s-a întors în locul natal, oraşul Bocşa, unde s-a născut la 7 iulie 1923. În drumul de la Timişoara la Reşiţa, opriţi în centrul Bocşei la Muzeul „Constantin Lucaci” unde veţi pluti în imponderabilitate, pentru multe clipe nemăsurate, printre cele 17 piese sculptate şi donate de maestrul bănăţean.
Veţi constata cu surprindere că niciuna din sculpturi nu poartă un nume. Constantin Lucaci nu le-a intitulat şi i-a lăsat vizitatorului bucuria să le descopere şi să caute revelaţia artei sale de sculptare a luminii.
„Dacă aş da un titlu unei lucrări aş limita înţelegerea, pentru că privitorul se va îndrepta întotdeauna spre ce spune titlul, nu spre ce spune lucrarea. Este o viziune nouă. Prea s-a obişnuit să se explice verbal ce se face în sculptură sau în pictură. Noi, artiştii, gândim în imagine şi nu în cuvinte. Imaginea trebuie să te formeze, să te convingă şi să aibă încărcătură afectivă. Sigur, e normal, fiecare vizitator întreabă –Dar aceasta ce reprezintă ? – Reprezintă totul: fascinaţie, mister, spaţiul infinit, mişcare, lumina ca esenţă ş.a. De aceea am fost apreciat de toată lumea, inclusiv de preoţii de la Vatican.”, a menţionat maestrul la inaugurarea muzeului, în 5 iunie 2012.
Muzeul din Bocşa este cel de-al doilea muzeu „Constantin Lucaci” din lume, primul fiind deschis în Italia, la 14 aprilie 2007, în Sanctuarul San Francesco di Paola, sub denumirea „Racolta Constantin Lucaci”, o colecţie de 37 de sculpturi în oţel inoxidabil sub egida Vaticanului, maestrul Lucaci fiind singurul artist român care beneficiază de acest privilegiu din partea Sfântului Scaun.
Este tulburător când, intrând în muzeul de la Bocşa, vezi pentru prima dată sculpturile-metafore în oţel inoxidabil ale lui Constantin Lucaci din ciclul de lucrări „Spaţiu şi lumină”. Primeşti în suflet lumină curată, vibrantă, care vine din cosmos, acolo unde nu există măsura timpului pământean şi nici frontierele de spaţiu.
Peisajul din muzeul maestrului luminii seamănă cu cel din grădina natală cu pruni, de la Bocşa, înainte de răsăritul soarelui. „Sub lumina lunii, grădina cu pruni părea de oţel. Peisaj selenar cu irizări metalice.” [Sgaverdia D., 2008].
Fiecare piesă din muzeu, realizată fie în zig-zag, fie în curbe spaţiale sau forme stelare în proporţii armonioase, săgetează cutezătoare spaţiul din jur şi are un cod neexprimat, necunoscut, dar pe care oamenii pot să-l înţeleagă. Este o sculptură care dezvăluie – prin mişcarea planetară a formelor şi muzica neauzită a sferelor – o nouă realitate, realitatea trăită de om ca aspiraţie a ieşirii din gravitaţie, „deasupra Pământului”. Căutaţi printre „zborurile şi exploziile metalice” steaua care a răsărit sau steaua care a căzut, totul însufleţit de lumină şi redând ochiului o nouă izbăvire a sufletului prin artă.
Arta lui Constantin Lucaci este plină de speranţă şi se opune oricărei forme a perisabilului; aceasta nu numai pentru că a fost primul artist român care a folosit în sculptură oţelul inoxidabil – combinaţia 18-8 de oţel-crom-nichel – una din descoperirile secolului al XX-lea, ci mai ales prin gândirea sa:
„Am fost obsedat în această viaţă de sculptarea luminii. Dar nu lumina în sens banal – opusul întunericului, ci lumina ca esenţă. Lumina care stă la baza universului, pentru că toţi aştrii, toate stelele sunt construcţii de lumină. Eu am căutat să o captez şi-i dau formă prin metafore.” [Sgaverdia D., 2008].
Printre metaforele în oţel inoxidabil din muzeu veţi avea privilegiul de a vedea şi o parte din desenele sculptorului. Constantin Lucaci este un excelent desenator în cărbune; maestrul subliniază mereu că „desenul este gramatica sculpturii”.
Pentru toţi cei care trec pragul muzeului şi se întreabă: pentru cine sunt ?, răspunsul maestrului Constantin Lucaci va fi al unui bănăţean adevărat: „Eu vin dintr-o lume în care, la fiecare gospodărie, cel mai bătrân din familie continuă să sădească pomi în grădină, în fiecare an, deşi ştie că n-o să apuce vremea să mai culeagă fructele”.
Ca orice artist român, Constantin Lucaci a fost recunoscut mai mult în străinătate decât în România. Sculptorul Constantin Lucaci este laureat al Premiului Herder – un Premiul Nobel al Estului – decernat în anul 1984 de Universitatea din Viena, pentru întreaga operă. Recunoaşterea a venit după ce sculptorul a deschis de două ori Bienala de la Veneţia (1976 şi 1980) – visul oricărui artist al lumii -, fiind excepţie la regula de aur, potrivit căreia un creator de artă poate să prezinte doar o dată în viaţă o expoziţie personală la bienală. Prin lucrările sale care „planează spaţial”, Constantin Lucaci îl duce mai departe pe Constantin Brâncuşi.