UN MUZEU AL TRECUTULUI PENTRU VREMURI VIITOARE
Banatul Montan a fost multă vreme provincia de „La marginea Imperiului”. Numai aşa turistul poate înţelege denumirea Muzeului de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş: „un muzeul al trecutului pentru vremuri viitoare.” [Irimia N., 2012]. Pornind din centrul municipiului Caransebeş spre Parcul cu platani, trecătorul va vedea de la distanţă Statuia Generalului Ioan Dragalina. De la statuie, continuând mai departe plimbarea prin parc, pe aleea ce împarte în două rezervaţia dendrologică cu cei 23 de platani, se ajunge la muzeu.
Înfiinţat în anul 1962, Muzeul de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă îşi are sediul, din anul 1989, într-o clădire care a fost cazarma Regimentului româno-bănăţean nr. 13 din Caransebeş, construită în anul 1753.
Construcţia este compusă din parter şi etaj şi are forma literei U, cu o curte interioară de 3 600 m2 în care, pe timp de primăvară, vară, toamnă şi iarnă se organizează: Sărbătoarea mărţişorului, Festivalul gugulanilor, Târgul meşterilor populari, Târgul de toamnă al gugulanilor şi Festivalul obiceiurilor de iarnă.
La parter este expoziţia dedicată împărătesei Elisabeta, unde se poate vedea una dintre cele mai frumoase statui, care o înfăţişează pe Sisi în toată splendoarea ei. Povestea istoriei monumentului de artă este dezvăluită vizitatorilor de către pasionaţii muzeografi. Tot la parter există expoziţia permanentă a Bisericii medievale din perioada Cetăţii (Caran)Sebeşului. Veţi vedea reconstrucţia grafică a arhitecturii monumentului religios, înconjurată de vitrinele cu bijuteriile descoperite la ruinele bisericii – ca dovadă că Sebeşul medieval a fost o aşezare cu oameni înstăriţi.
La etaj veţi căuta cele două colecţii care dau şi denumirea muzeului: colecţia de etnografie şi colecţia regimentului de graniţă.
Colecţia de etnografie cuprinde peste 1000 de piese care oglindesc atât tradiţiile şi obiceiurile din Ţara Gugulanilor, cât şi ocupaţiile tradiţionale ale locuitorilor: cultivarea cerealelor, creşterea animalelor, păstoritul, lucrul la pădure, culesul plantelor şi fructelor naturale, vânătoarea, pescuitul şi în principal pomicultura şi apicultura. Se poate admira, apoi, frumuseţea şi autenticitatea costumelor populare.
Colecţia regimentului de graniţă se distinge prin „tezaurul” de arme, fotografii şi documente care evocă rolul românilor în perioada grănicerilor bănăţeni. Povestea istoriei regimentului de graniţă şi a oamenilor de seamă din Banatul de munte este mereu privită prin patru istoriografii: română, germană, maghiară şi sârbă.
„Cele patru istoriografii nu o dată au renunţat la calmul academic în favoarea tonului polemic. Multă vreme au evoluat paralel şi reactiv, în sensul „provocării” celeilalte. Fiecare a creat clişee la care n-au renunţat nici astăzi deplin. Românii accentuează latinitatea şi continuitatea lor, germanii rolul civilizator, maghiarii fac mereu eforturi privind întâietatea în guvernarea statală asupra Banatului, iar sârbii caută să legitimeze drepturi date de prezenţa lor timpurie în acest loc. Pe cât de diferite pe atât de asemănătoare sunt aceste istoriografii fie şi prin mitul împărtăşit de toate, fără excepţie, al apărării creştinătăţii şi culturii în faţa asaltului barbarilor şi toţi au fost strajă la graniţa Europei.” [Leu V., 2010]
Timp de peste 100 de ani (1765 – 1872), localităţile bănăţene de la graniţa imperiului austriac cu turcii, pe linia Orşova-Caransebeş şi până la Marga, au aparţinut Banatului grăniceresc. După desfiinţarea regimentului de graniţă, pentru administrarea bunurilor comune din satele de la graniţă, la 15 iunie 1873, s-a înfiinţat Comunitatea de avere. Primul preşedinte a fost ales generalul Traian Doda. Privind exponatele ascultaţi totodată şi istorioarele Banatului grăniceresc spuse cu multă însufleţire de istoricul militar Liviu Groza.
La coborârea în curtea muzeului îndreptaţi-vă paşii spre Casa tradiţională bănăţeană. Amenajarea interioară a casei aduse din localitatea turistică Marga oferă vizitatorului o întoarcere în timp, putând fi admirate obiecte casnice unice din ţesătură populară, din cioplitul lemnului, din prelucrarea fierului şi, desigur, din olărit. Încăperea cu vatră, soba de dormit cu paturi şi clupe, războiul de ţesut, lampa cu feştil pe masă şi muşcata la fereastră ne vor aduce aminte de casa bunicilor de odinioară.
Periodic se fac expoziţii temporare de icoane pe lemn şi pe sticlă, precum şi de vase de ceramică romană executate până nu demult de meşterul Ionică Stepan din Biniş, al căror „an de fabricaţie” se pierde în negura timpului. Totodată, se organizează expoziţii de artă contemporană, cum este şi cea dedicată unor sculptori şi pictori care participă anual fie la Simpozionul de Sculptură din Parcul Teiuş (luna septembrie), fie la Tabăra de Pictură Naivă (luna august), care uimesc prin armonia culorilor şi formelor.
Ademeniţi de cele văzute, turiştii pot ajunge cu maşina la o altă atracţie a muzeului: Rezervaţia arheologică Tibiscum de la Jupa aflată la 6 km de actuala vatră a oraşului Caransebeş, pe „Drumul Romanilor”.