Altitudine: 245 m

Populaţie: 65 509 loc. (2011)

Privită de sus, pentru călătorul obişnuit, Reşiţa este un oraş pitoresc, atât ziua, cât şi noaptea.

Din „cetatea de foc” a devenit „oraşul cu poeţi”. Citiţi poezia lor.

Ion Chichere

Octavian Doclin

      Caietul de marmură

            Firul cu plumb

Doamne, ajută-mă să înţeleg

ce este omul

fiinţa lui ce este

şi cine schimbă timpul

din conştiinţă

cum cerul verii

sfâşiat de creste

şi gândul şi trăirea

cum de pier

în zori

când steaua nopţii

se topeşte

şi cum din amintire se întoarce

altcineva decât

cel ce trăieşte.

         Crez: Dă-mi, Doamne, prin cuvînt puterea

                                 de-a făuri, în necuvînt,

                                 din lume, cîntul cel mai sfînt,

                                 prin care să ucid durerea.

O cumpănă a vegheat şi măsurat

Pasul meu prin pustia cuvîntului

în pîrgă sau în plină coacere

pe vremea aceea

o clipă am crezut că voi deveni

mai puternic decît el

după furtună nisipul mult prea cald

mi-a închis ochii mi-a şters vederea

tot pentru o clipă

astfel firul cu plumb nevăzut

s-a tulburat în măsurătoarea lui

de până atunci.

 

 

Toma George Maiorescu

Olga Neagu

        În pădurile Semenicului

Împing oraşul prin memoria mea

În pădurile Semenicului

Fiecare arbore are un nume

şi pe fiecare creangă e o pasăre

cântătoare

Sub ochii tăi nopţile

se culcă ruşinate

sub zâmbetul tău

ninge cu petale şi clopoţei,

sub glasul tău

păsările amuţesc ascultând

În pădurile Semenicului

arborii şi-au pierdut numele

Şi fiecare creangă te aşteaptă…

Împing oraşul prin memoria mea

cu de-a sila printre umbre şi imagini

catacombe şi mlaştini, uzina gemea

primăvara-nmugurea pe un gard în paragini

ca o vertebră îl leg în şirul de oase

pe care-mi înşir fiinţa ca via pe arac

printre imagini şi spaţii înalte ori joase

oraşul devine şi înger şi drac.

(…)

împing oraşul prin memoria mea

fac schimbări de decor prin vise

oriunde-l puneam ochii mi-i aburea

şi toate rănile le declaram deschise.

Palatul Cultural

The building with a pure Romanian architecture, in the Brâncovean style, was built between 1928-1930 and was opened on June 29th 1930.

Elegance and style, the modern and classic blend into what is today the Cultural Palace, reopened on December 15th 2010, for the performances of the West Theatre of Reşiţa and those organized by the Cultural Association Reșița Română.

Ion Stoia Udrea

Gheorghe Zincescu

Cartea uzinei

A nins pe brazi

(…) Undeva

o sirenă sună încetarea lucrului

Noaptea

a închis toate obloanele lunii.

Prin geam

se văd picioare

trecând,

picioare greoaie cu pas ostenit

picioare uşoare cu pas dănţuind

picioare cu glezne subţiri

în ciorapi de mătase,

picioare ce anii abia şi-i mai duc,

picioare de muncă,

picioare de dans,

picioare de pofte,

tinere, bătrâne,

vin, trec şi se duc,

se opresc şi pleacă din nou.(…)

        Crez:  Tu ce spui, vine toamna,

                           ori este doar părere

                           amurgul ăsta-n oameni

                           şi-n fagurii cu miere.

A nins pe brazi în Reşiţa Română

A nins pe dealuri, pe funicular

Pe păsările mari de la fântână

Pe casele de fum şi chilimbar

Şi toate stau încremenite-n vreme

Neîndrăznind să mişte, să respire

Lumina însăşi pare că se teme

De-atâta alb argint bătut subţire (…)

Şi vremea uită-n turnuri să se schimbe

Şi curge invers morţilor sub cruci

De unde, iată umbrele se-adună

S-ajungă-un prunc

ce aleargă prin ninsoare

Desculţ. Sunt eu ? Ori numai împreună

Eram cândva un suflet foarte mare …

 

 

Costel Stancu

Iacob Roman

         ***

Spre dimineaţă

Vei rătăci în tine însuţi

precum sfera înlăuntrul centrului său,

până într-o zi când ai să înţelegi

că moartea nu poate fi înşelată.

Abia atunci vei trăi liber, omule,

liber de tine însuţi şi neştiutor,

privind lumea ca şi când

ai vede-o întâia oară !  

Spre dimineaţă, când cântau cocoşii

s-a lepădat de mine un duh-rău sau bun

mai singur ca pasărea pe acoperiş

mai speriat decât căprioara de fum

intrând în apa ferestrei uscată

nu s-a întors nici n-a lăsat cărare

doar s-a clătinat pământul odată

iar aerul a foşnit ca o iarbă de mare.

Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa

       Vizitaţi universitatea reşiţeană pentru:

„Redescoperirea prin cultură

   Cultura prin educaţie

     Educaţia prin cunoaştere

      Cunoaşterea prin cercetare

       Cercetarea prin creativitate.”

 

Nicolae Sârbu

Nicolae Irimia

Toate drumurile duc la Toma

Scrisoare de acasă

Ascultă, Doamne, cum pe Toma

câinii necredinţei lui în haită

îi muşcă iar pe dinăuntru

ca pe o prescură de Paşti.(…)

Nu credeam să-nvăţ a mă-ndoi

vreodată ca Toma.

(…)

Când îndoiala ca o rană creşte

şi singur pui sare pe ea

să vezi dacă se poate face stea.

Când tot ce-i vânt, ca vântul trece

prin iarba cea crudă şi rece,

unde mielul paşte şi o sfinţeşte.

El se-ndoia şi credea ca un om.

El singur Te-a pipăit pentru noi.

Iar Tu l-ai iubit şi iertat că vroia

să-i ştie adevărului ultim aroma.

Când drumurile toate duc la Toma.

Muma îmi trimite veşti

De acasă:

„Să ştii că în iarba copilăriei

A căzut frigul,

Peste coama casei noastre vechi

Se scutură floarea vântului;

A îngenunchiat

Până şi ultima frunză

A ulmului, care ţi-a dus dorul.

Tulbure – apa ferestrelor,

Iar grinzile sunt tot mai subţiate

De amintiri.

Cât despre mine,

Află că sunt sănătoasă şi mă înţeleg

Din ce în ce mai bine

Cu cenuşa

Şi cu fumul.”

Lasă un răspuns