THE FORTRESS FESTIVAL FROM CARANSEBEŞ
La jumătatea lunii septembrie a fiecărui an, Caransebeşul îmbracă pentru trei zile straie medievale de sărbătoare pentru organizarea „Serbărilor cetăţii”.
Oraşul medieval Caransebeş este atestat documentar prima oară în anul 1289.
Prima zi a festivalului este vinerea şi începe cu parada soldaţilor romani, a oştenilor daci, a cavalerilor şi domniţelor pe un traseu care porneşte din Piaţa Primăriei până în Parcul Teiuş, unde locul se încadrează mai bine decorului medieval.
În după-amiaza zilei, la Galeria de artă „Corneliu Baba” are loc „Salonul Internaţional de Grafică Satirică şi Caricatură”, în cadrul căruia se execută caricaturi la minut de către artişti plastici şi de cel mai cunoscut caricaturist român în lume, Ştefan Popa Popa’s, născut în municipiul Caransebeş, la 11 iunie 1955.
Singurul român din Cartea Recordurilor, Popa Popa’s deţine recordul mondial de rezistenţă prin cele 2772 de caricaturi color realizate în 10 zile şi 10 nopţi, la Festivalul Internaţional de Caricatură de la Saint-Esteve (Franţa). Mergeţi la Galeria „Corneliu Baba” şi veţi avea marea şansă de a avea într-un minut portretul dvs, semnat Popa’s.
Caransebeşul a luat premiul întâi la Târgul de la Lugano pentru destinaţii care merită să fie descoperite, prin proiectul de deschidere a Muzeului Caricaturii „Popa Popa’s”, unde vor fi expuse lucrări din întreaga lume, de la Picasso la Dali, despre care puţini ştiu că a făcut şi caricatură. Muzeul va fi un reper cultural în Banatul Montan şi unic în lume.
În cea de-a doua zi, sâmbăta, în Parcul Teiuş, se pot vedea luptele dintre două civilizaţii, dacii şi romanii. Atmosfera este întreţinută de cavaleri şi domniţe prin dansuri medievale, piese de teatru medieval, spectacole cu torţe, spade, acrobaţii şi jonglerii cu foc, pe un fond muzical asigurat de trubaduri. După amiaza, au loc alte demonstraţii de lupte călare şi turnir cavaleresc care creează suspans şi emoţii.
Ultima zi a serbărilor îi readuce pe spectatori înapoi în secolul al XXI-lea, când pe Aeroportul Caransebeş, dis-de-dimineaţă, se desfăşoară un inedit spectacol aviatic au acrobaţii aeriene de câte 4 avioane, 3 elicoptere, două parapante şi un balon de aer. Serbările se încheie cu spectacole susţinute de ansambluri de muzică populară bănăţeană şi de trupe de muzică uşoară.
În final, veţi asista la un impresionant foc de artificii.
Prin acest tradiţional festival se aduce în sufletul locuitorilor, dar şi a turiştilor, lumea medievală şi armonia care ţine de pitorescul acelor vremuri şi un plus de bucurie şi de bună-dispoziţie.
Desigur, fiind la „Serbările cetăţii”, vă veţi întreba: Unde este cetatea ? Pentru a afla răspunsul, vă îndemnăm să participaţi la parcul tematic:
Parcul tematic nr. 4. REDESCOPERIREA OMULUI:
Cetăţi medievale din Banat
LA MARGINE DE IMPERII ŞI LA RĂSCRUCE DE DRUMURI
Aflat la margine de imperii, Banatul Montan a fost de-a lungul istoriei un permanent teatru de război fie dintre Imperiul Roman şi Regatul Geto-Dac, fie dintre Imperiul Habsburgic (Austriac) şi cel Otoman (Turcesc).
Vizitând vestigiile cetăţilor medievale din Banat, turistul poate reconstitui istoria frământată a românilor bănăţeni.
„Cetatea a reprezentat, în toate formele ei, un simbol esenţial al Evului Mediu pretutindeni în Europa medievală. Cetăţile medievale din Banat, un spaţiu de frontieră pe tot parcursul secolelor XI-XVI, reprezintă un segment reprezentativ al patrimoniului cultural european. Amplasate pe înălţimi, ele au dominat peisajul geografic încă din momentul zidirii şi până astăzi. Ruinele acestor cetăţi au beneficiat acum de o acţiune de ecologizare, de curăţire de vegetaţie şi de arbuşti şi în acelaşi timp de o marcare cu panouri care descriu istoricul fiecărei cetăţi. ” [Ţeicu D., 2009].
Parcul tematic cuprinde 10 cetăţi medievale din Banatul Montan, ale căror vestigii sunt şi astăzi mărturie a fortificaţiilor construite pe locurile unde au fost castrele romane: Cetatea Caraş, din apropierea Caraşovei, Cetatea Cuieşti, de la Bocşa, Donjonul „Turnu lui Ovidiu”, de la Turnu Ruieni, Donjonul de la Mehadia, Cetatea Tricule, de la Sviniţa, Cetatea Drencova, Cetatea „Sf. Ladislau”, de la Coronini, Cetatea Ilidia-Socolari, Donjonul de la Ilidia şi Cetatea Sebeş.
Cetatea Caraş (1323). Pe malul drept al Caraşului, deasupra peretelui abrupt de stâncă de pe Cheile Caraşului, la 200 m de la nivelul apei, se zăresc ruinele Cetăţii Caraş. Vestigiile cetăţii se pot vedea astăzi pe Dealul Grad, la altitudinea de 480 m şi la o distanţă de 2 km de localitatea Caraşova.
Dintre legendele locului, în una se spune că un paşă turc care a trecut pe aici, în timpul unui război, privea de pe cetate râul şi îi tot spunea Kara Su (apa neagră), de unde şi denumirea cetăţii şi a râului Caraş. Planul fortificaţiei a fost adaptat la caracteristicile terenului, având forma unui poligon neregulat. Zidurile sunt din piatră de calcar, iar blocurile cioplite au fost legate cu mortar din var, vin şi lapte. De aceea, mortarul e atât de tare şi astăzi, că nu poţi să scoţi nicio piatră. Se văd şi astăzi cele două şanţuri de apărare săpate în stânca de calcar şi fântâna din cetate. Cum cetatea era sus pe stâncă, apă nu era decât jos, în Caraş. Pe vremea turcilor, toţi sătenii, bărbaţi şi femei, au trebuit să facă un lanţ de oameni de la Caraş până sus la cetate. Au dat ceaunele de cupru cu apă din mână în mână şi aşa au umplut fântâna. Astăzi, în apropierea cetăţii, în satul Iabalcea, se stânge apa de ploaie în bazine de beton sub forma unei fântâni. Turcii din cetate aveau câini care simţeau femeile şi fetele. Dacă le plăcea o fată, o furau şi nimeni nu mai auzea de ea. Le luau totul craşovenilor, care fugeau mereu din calea turcilor. De aceea, şi astăzi s-a mai păstrat vorba: „Nu fugi aşa, că nu vin turcii după tine !” Cetatea a fost ridicată încă din timpul romanilor ca punct de observare, a fost consolidată în timpul Regatului Maghiar şi reconstruită de turci. Momentul înălţării acestei cetăţi însă încă este o dispută între istorici. Perioada poate fi totuşi stabilită în jurul anului 1323, fiind multe similitudini în privinţa modului de construcţie cu cetăţile medievale de la Ilidia şi Bocşa.
Cetatea Cuieşti (1331). Ruinele cetăţii se văd pe cursul mijlociu al râului Bârzava, în apropierea oraşului Bocşa, în locul numit Buza Turcului, la o înălţime de 125 m. Cetatea avea o formă poligonală neregulată şi ziduri din piatră de calcar de la cariera Colţani, situată în apropierea locului unde a fost fortăreaţa. Acum încă se păstrează scările de piatră şi turnul de poartă amplasat în faţa căii de acces. Cetatea regală Cuieşti–Bocşa este pentru întâia dată menţionată în anul 1331. Cetatea „pietroasă” , cum mai este cunoscută, a fost distrusă în cea mai mare parte în asediul turcilor din anul 1695.
Cetatea Ilidia (1312). Ilidia este una dintre aşezările medievale de seamă a Banatului Montan. Pe Dealul Cetate, dinspre Socolari, la o altitudine de 650 m, pe un pinten calcaros şi cu pereţii abrupţi, sunt vestigiile cetăţii medievale Ilidia. Este o fortificaţie elipsoidală (41 x 32 m) ridicată în jurul unei biserici cu altar rectangular. Datarea ei este din anul 1312, iar castelanii cetăţii sunt cunoscuţi din anii 1317-1326.
Donjonul de la Ilidia (1223). La 8 km de Cetatea medievală se află donjonul de la Ilidia. Turnul-locuinţă este pe culmea Dealului Obliţa, la o înălţime de 220 m, alături de o rotondă medievală, într-un domeniu regal de cinci construcţii medievale.
Turnul a avut o arhitectură specifică în Banat, cu planul de formă pătrată şi latura de 11 m. Fortificaţia cu utilitate militară, dar şi una civilă a aparţinut domeniului regalităţii arpadiene. Ea a avut un parter şi cel mult două nivele. Actul de atestare din 1223 menţionează că moşia regală de la Ilidia, inclusiv turnul-locuinţă, a fost primită ca zestre de prinţesa Margareta, fiica regelui Bela al III-lea, la căsătoria cu împăratul bizantin Isac al II-lea.
Donjonul de la Turnu Ruieni (1467). Pe drumul spre Muntele Mic, în apropierea localităţii Turnu Ruieni, pe un vârf de deal (450 m), veţi vedea de la distanţă „Turnul lui Ovidiu”, un turn medieval construit în anul 1467. Turnul era în formă pătrată, cu contraforţi în exterior, şi avea trei etaje, la o înălţime de aproape 20 m. Fortificaţia este făcută din pietre legate prin mortar de var. Donjonul de la Turnu Ruieni păstrează intactă fereastra de pe latura de est, la nivelul celui de-al doilea etaj, cu o fantă înaltă şi îngustă. Un şanţ de apărare cu val înconjoară donjonul la 25 m de turn. Deşi tradiţia spune că numele turnului ar veni de la anticul poet roman Ovidiu, exilat la Tomis (Constanţa), pe malul Mării Negre, nu există niciun temei istoric de prezenţa poetului în zonă. Mai aproape de adevăr este afirmaţia că numele este de origine slavă, derivând de la „kula o vidi” , ca turn pentru vedere sau de observare, aşa cum a fost de fapt acest turn de pază în trecut. De sus, de pe Turnul lui Ovidiu se poate vedea toată Valea Sebeşului până spre Muntele Mic şi toată Valea Timişului până pe Semenic. Priviţi reconstrucţia grafică a turnului de piatră şi vă veţi aminti că el a aparţinut familiei nobiliare Mâtnic. Această familie românească de nobili, atestată în anul 1440, a participat activ la apărarea Banatului pe vremea lui Iancu de Hunedoara, Ştefan şi Mihai de Mâtnic ajungând chiar în funcţia de ban al Banatului de Severin.
Donjonul de la Mehadia (1317). Donjoanele au fost construite pe înălţimi greu accesibile, de unde dominau văile înconjurătoare, unde se aflau satele medievale. Aşa este şi construcţia deosebit de spectaculoasă a donjonului hexagonal de la Mehadia, din secolul al XIV-lea, care domină zona de culoar de pe culmea Dealului Grad. Structura verticală este una specifică formatului parter şi trei etaje. Lumina în interior era asigurată în mod natural prin ferestre dispuse la fiecare nivel. Latura vestică a hexagonului de la Mehadia păstrează încă fereastra cu fanta îngustă. Zidurile au o grosime de 2,30 m, fiind lucrate din piatră de carieră legată prin mortar cu var. Turnul de la Mehadia a fost „cheia” de control a Culoarului Timiş-Cerna privind circulaţia dinspre Dunăre spre Câmpia Banatului şi spre Porţile de Fier ale Transilvaniei. Ruinele Cetăţii medievale Mehadia se află la 400 m de şoseaua ce străbate comuna, pe drumul ce duce la cariera de piatră. Prima menţiune documentară datează din anul 1323, din timpul regelui Ungariei Carol de Anjou, care a pornit de aici, în anul 1330, campania împotriva lui Basarab I, încheiată cu o mare înfrângere. Se poate imagina cum în turn stătea de pază asupra întregii văi un castelan cu garnizoana sa de călăreţi şi pedestraşi.
Cetatea Tricule (1443). Cele trei turnuri din apropierea localităţii Sviniţa, la 45 km în amonte de Orşova, se găsesc în apele Dunării, acolo unde fluviul face cotitura mare spre Cazanele Dunării. Dintre cele trei „cule” se văd doar două, unul fiind sub ape şi răsare doar în zilele când Dunărea scade mult. Turnurile sunt aşezate sub forma unui triunghi cu baza spre malul românesc şi vârful spre apele fluviului. Distanţa dintre cele două turnuri dinspre dealuri este de 20 m, iar înălţimea de la bază către turnul din vârf (aflat sub ape) este de 40 m. Construcţia turnurilor este după un plan pătrat cu parter, un etaj şi o platformă de observare şi luptă la 10 m înălţime. Cetatea este consemnată de documentele vremii în 1443, sub denumirea Castrum Zincze, însă fortificaţia de la Sviniţa ar fi putut fi ridicată încă din secolul al XIII-lea. Fortificaţia s-a ridicat pentru întărirea controlului pe cursul Dunării de către Regatul Maghiar.
Cetatea Drencova (1419). Ruinele fortificaţiei ies din apele Dunării în apropierea localităţii Berzasca. Ea a făcut parte din sistemul de apărare pentru frontul dunărean împreună cu cetăţile: Cetatea Orşovei (aflată sub ape), Cetatea Tricule de la Sviniţa şi Cetatea „Sf. Ladislau” de la Coronini. Se poate vedea că cetatea a fost construită din piatră de carieră înecată în mortar, având o formă patrulateră, de dimensiunile 23/21 m, şi o grosime a pereţilor de 1,5 m. Ea a fost ridicată în vremea regelui Sigismund de Luxemburg, imediat după anul 1419. Între anii 1429-1435, cetatea a fost sub controlul cavalerilor teutoni, iar între anii 1439-1457 a fost în proprietatea familiilor nobile româneşti Cerna şi Bizere. Cetatea a fost distrusă de turci, iar ruinele sale parţial au fost acoperite de apele Dunării, după construirea barajului lacului de acumulare „Porţile de Fier” (1965-1971).
Cetatea „Sf. Ladislau” Coronini (1428). La intrarea în Clisura Dunării, în dreptul stâncii „Baba Caia”, veţi vedea două cetăţi care stau faţă în faţă. Pe malul sârbesc este Cetatea Golumbac, cu frumoasa-i arhitectură dantelată, iar pe malul românesc, în apropierea localităţii Coronini, pe culmea stâncoasă de lângă drum, este „cula” Cetăţii „Sf. Ladislau”. Fortificaţia de pe malul românesc al Dunării poartă numele celui mai renumit rege arpadian Ladislau (1077-1095), devenit sfânt în urma canonizării din anul 1192. El a luptat în Clisura de Sus împotriva bizantinilor, încercând să cucerească teritoriile de la Dunăre. Dacă priviţi de jos, veţi avea impresia că este doar un singur turn, însă urcând pe cărarea de la Campusul Turistic de Vară al Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa, după 15 minute veţi vedea vestigiile unei cetăţi întinse cu un plan poligonal neregulat. Ridicată pe ruinele unei cetăţi dacice, cetatea a fost construită din piatră de calcar, aflată din abundenţă în pereţii calcaroşi care străjuiesc strâmtoarea Dunării. Pe latura dinspre Dunăre, cetatea a fost flancată de două turnuri, un turn pătrat de observare şi un turn cilindric, celelalte laturi ale fortificaţiei fiind protejate natural de pantele foarte abrupte. Cetatea a avut două etaje, iar sub încăperi erau beciurile învelite cu bolţi de cărămidă.
Cetatea Coronini a fost ridicată în anul 1428, în timpul regelui Sigismund de Luxemburg al Ungariei (1387 -1437), ca o contra-cetate faţă de Cetatea Golumbac, vândută turcilor de către un căpitan sârb.
Cetatea Sebeş (1325). Caransebeşul – oraşul gazdă al „Serbărilor cetăţii” – a acoperit complet toate construcţiile medievale ale Cetăţii Sebeş, datată din anul 1325, deşi aşezarea Sebeş era consemnată din 1289. Din descrierea călătorului turc Evlia Celebi, se poate reconstrui cetatea în mai multe etape de dezvoltare. Forma iniţială a cetăţii a fost de tip donjon, în ajurul căruia s-au construit case. Pentru buna apărare a oraşului, acesta a fost împrejmuit cu zid. După eliberarea oraşului de către generalul austriac Veterani (1688), timp de doi ani, s-a făcut o refortificare într-o cetate de tip bastion, demolată însă în 1699. Au rămas doar vestigiile bisericii medievale.
Ca turişti, încercaţi să staţi de vorbă cu locuitorii satelor din apropierea cetăţilor medievale din Banat. Veţi fi uimi’i de graiul pe care-l vorbesc. Cuvintele lor au ceva vechi, neşlefuit şi curat. Parcă aţi asculta o voce din trecut, de departe. Parcă ar fi dacii de acum aproape 2000 de ani. O limbă veche, ca un cântec, ce vă sună cunoscut, ca o muzică ce te unge la inimă.