7. Turismul de vânătoare şi pescuit sportiv are o veche tradiţie în Banatul Montan, fiind favorizat de existenţa unui bogat fond cinegetic (urs, mistreţ, vulpe, iepure, căprior, cocoş de munte etc.) şi a unui atractiv fond piscicol (păstrăv, clean, cegă, lipan, şalău, somn ). Ocoalele silvice pot organiza partide de vânătoare, iar turiştii amatori de vânat se pot caza la cabanele de vânătoare din zonă.
„În Banatul Montan vânătoarea se practică încă în formele tradiţionale, cu vânatul în libertate, neîngrădit şi în mică măsură asistat prin distribuirea hranei de către vânători. În zonele montane şi colinare se găsesc (deci trăiesc!) ursul brun (carpatin), cerbul carpatin, cerbul lopătar, căpriorul, râsul (linxul), lupul, mistreţul, vulpea, bursucul (viezurele). Pe măsura ce altitudinea descreşte apar iepurii şi fazanii. Răpitoarelor cu păr (râsul, lupul, vulpea) li se adaugă cele cu pene (vulturul, uliul, bufniţa,), precum şi „victimele” acestora, în principal păsările mici şi rozătoarele. La munte, în principal spre Bucova, un deliciu pentru cei care iubesc vânătoarea sportivă este cocoşul de munte. El este mai degrabă de văzut decât de vânat, fiind nu neapărat o specie de vânat, ci unul dintre cei mai „talentaţi” actori ai pădurii! Pe Clisura Dunării, de la Berzasca până la Baziaş, pe apă şi pe uscat se vânează în sezon raţa şi gâsca sălbatică. Locul perfect este zona din preajma insulei Ostrov. Insula e plină de iepuri, raţe şi gâşte pentru că nu sunt vulpi (vulpea nu înoată!). Vânatul s-a îmbogăţit în ultima perioadă, dar numai ca număr de specii, nu şi în număr de exemplare. Au apărut pe neaşteptate, migrând dinspre vest enoţii (câinii sălbatici). Ei au venit pentru că avem şi noi o mică deltă la vărsarea Nerei în Dunăre, cu lacuri şi stufăriş, plină de peşti şi de animale sălbatice. Aici poposesc chiar şi lebede, stârci, egrete, becaţe, iar stufărişul ascunde mistreţii. Se poate adăuga la categoria „vânat nou” şi mustangii (caii sălbatici). S-au aşezat în arealul Anina -Gârlişte-Ciudanoviţa, fiind numărate anul trecut în jur de 50 de exemplare.
Vânătorii râvnesc de obicei la mistreţ, căprior şi fazan. Dacă sunt sportivi (şi majoritatea sunt!), de multe ori se întorc de la vânătoare cu ciuperci, fructe de pădure sau măceşe. Sau cu nimic! Poate cu anecdote şi legende creatoare de cultură! Poveştile vânătoreşti sunt cele mai frumoase şi în fiecare vânător stă, deloc încremenit în proiect, un mic Turgheniev, Hemingway sau Sadoveanu. În Banatul Montan există vânători care se apropie de legendă. Cu ceva timp în urmă, patru împătimiţi au avut banii şi curajul de a face o vânătoare la urs, pe undeva, în Munţii Ţarcului, spre vârful Cuntu. Au pus momeală o jumătate de cal mort de bătrâneţe, s-au camuflat „perfect” şi au rămas la pândă, stând pe rând de veghe. Îngheţaţi şi înfometaţi, au adormit toţi în a treia noapte, atunci când ursul a venit, a luat calul şi le-a mulţumit (sau le-a spus că sunt fraieri!). Îl auziseră dând târcoale în primele două nopţi, dar nu l-au văzut în a treia, când s-au păcălit, alegându-se doar cu silvoturismul! Întreaga savuroasă anecdotică a vânătorilor, făcută, povestită şi iarăşi povestită la foc, pe ploaie, vânt, omăt, noapte, ţânţari, în pădure, sub nuc, sub cireş are un miez al ei, pe care îl ştiu nu numai vânătorii, ci îl descoperă încet-încet şi străinii: în Banatul Montan se mai poate vâna aşa cum trebuie, cum s-a făcut odinioară, respectând vânatul şi protejând, indiferent de specie, femela! Vânătorii se consolează însă cu gândul că această discriminare pozitivă se aplică în tot Universul!” [Spătaru L., 2012]
După ce „aţi luat urma cerbului” în Munţii Banatului, veniţi pe Clisura Dunării la ….FIR ÎNTINS !
Pescuitul sportiv este practicabil pe Dunăre, de la Baziaş până la Orşova, pe cursurile râurilor de munte şi în lacurile naturale şi antropice din spaţiul montan bănăţean. În râurile de munte, păstrăvul indigen trăieşte în libertate. În râuri şi lacuri se pescuieşte clean, mreană, crap, caras, iar în Dunăre, împătimiţii „plutesc” după somn, şalău şi ştiucă.
„Pescuitul sportiv. Patimă sau pierdere de timp ! Nu. O formă de relaxare, o distracţie, un sport îndrăgit, un exerciţiu de răbdare într-o îmbinare de ştiinţă şi noroc. De ce fir întins ? Pescarii cred că urările de noroc, baftă sau succes poartă ghinion la pescuit. Fir întins rămâne singura urare norocoasă. Mulţi pescari se orientează în alegerea perioadelor bune pentru pescuit după «solunare». Peştii se află şi ei sub influenţa celor două astre: soarele şi luna. Când Soarele, Luna şi Pământul sunt pe aceeaşi linie atracţia, este mai mare. Fenomenul are loc când e luna nouă şi cu 3 -4 zile înainte de luna plină, zile când peştii trag mai bine la undiţă. Pe luna plină cele mai bune ore de pescuit sunt noaptea, în vreme ce pe lună nouă, ziua. După ani de pescuit ocazional am învăţat că succesul unei zile petrecute pe malul apei este dat de norocul fiecăruia sau, altfel spus, întâmplarea. Cu sau fără peşte, o ieşire în natură pe Clisura Dunării nu este o zi pierdută, ci, dimpotrivă, una câştigată pentru suflet.” [Meilă M., 2011]