Zona turistică CLISURA DUNĂRII este „vestitorul” turismului din Banat  şi cuprinde cel mai lung şi mai frumos defileu din Europa – Defileul Dunării (135 km), de la Baziaş şi până la barajul Lacului de acumulare „Porţile de Fier” (Gura Văii), construit în perioada 1964-1971.

         După ce îşi adună apele din 6 ţări (Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croaţia şi Serbia) şi trece prin 4 capitale (Viena, Bratislava, Budapesta şi Belgrad), dornic de a povesti tot ceea ce  a văzut, fluviul Dunărea intră în ţară pe teritoriul judeţului Caraş-Severin, la Baziaş, şi parcurge 60 de km în judeţ la hotarul cu Serbia, pentru a-şi continua drumul prin Banatul Montan (120 km) spre Orşova, formând defileul care îi poartă numele.

         Acest ţinut de un farmec aparte, delimitat la vest de râul Nera şi la est de râul Cerna, la Cazanele Dunării, este numit de localnici „Clisura Dunării”.

         Zona cuprinde cele două oraşe-port, Moldova Nouă şi Orşova, şi se întinde în vest până la punctul de trecere a frontierei România – Serbia, de la Naidăş.

Apele fluviului au săpat în granit şi calcar acest spectaculos defileu cu bazine depresionare şi sectoare înguste care se succed. Astfel, imediat după localitatea Coronini, malurile fluviului se apropie foarte mult, la 500 m, iar pereţii laterali se ridică la peste 100 m. În dreptul Munţilor Almăjului, în apropierea localităţii Dubova,  sunt Cazanele Mari (3,8 km), unde lăţimea Dunării ajunge la 200-250 m, iar pereţii ce o străjuiesc depăşesc 200 m în înălţime. După Golful Dubova, Dunărea curge prin Cazanele Mici pe o lungime de 3,6 km, unde malurile se apropie la 150 m.

Din oraşul-port Moldova Nouă se fac excursii pe Clisura de Sus:

  • Spre Cazanele Dunării, pe şosea şi cu vaporul;
  • Spre Baziaş, pe şosea.

Din oraşul-port Orşova se  organizează călătorii pe Clisura de Jos:

  • Spre Cazane Dunării, pe şosea şi cu vaporul;
  • Spre Porţile de Fier, pe şosea.

         Peisajul este fascinant în toată Clisura Dunării, iar zona Cazanelor Dunării  a  fost declarată monument unic al naturii în Europa.

Căi de acces:

                 E 70  :  Timişoara – Orşova (190 km)

              DN 57  :  Orşova  – Moldova Nouă (84 km) şi Moldova Nouă – Grădinari ( 66 km)

              DJ 581:   Reşiţa – Grădinari (39 km)

           Dacă se vizitează zona, fie cu maşina, fie cu vaporul, sunt 10 obiective turistice minunate de văzut:

  1. Cazanele Mari şi Cazanele Mici ale Dunării (judeţul Mehedinţi), ce se întind pe aproape 9 km, între Plavişeviţa şi Eşelniţa, şi care sunt despărţite de Golful Dubova (1,4 km);
  2. Statuia lui Decebal din Golful Mraconia, cea mai înaltă sculptură  în stâncă din Europa (40 m);
  3. Tabula Traiana de pe malul sârbesc la ieşirea fluviului din Cazane, ca mărturie a drumurilor romane construite în timpul împăraţilor Tiberius, Domiţian şi Traian;
  4. Drumurile romanilor (I) cu vestigiile Villa Rustica de la Gornea – Sicheviţa şi urmele castrului roman Mudava din portul Moldova Veche.
  5. Stânca Babacaia de la Coronini cu legendele sale;
  6. Morile de apă cu butoni de la Sicheviţa şi muzeul sătesc de la Gornea;;
  7. Munţii Almăjului şi Locvei cu lacul de acumulare Porţile de Fier, care se întinde pe fluviul Dunărea în sudul Banatului Montan. A fost construit între anii 1964-1971, în colaborare cu Serbia (Iugoslavia de atunci), având adâncimea maximă de 60 m la Cazanele Dunării. În apele lui este scufundată insula Ada-Kaleh;
  8. Parcul Natural „Porţile de Fier”, unde pe Clisura de Sus se găsesc: Microdelta Balta Nerei la vărsarea în Dunăre, Râpa cu lăstuni de la Pojejena, Rezervaţia botanică Valea Mare de lângă Moldova Nouă, cu specii floristice mediteraneene şi submediteraneene unice, Peştera Gaura cu Muscă şi Peştera Gaura Ghindiei cu fragmente de artă rupestră, din paleolitic şi neolitic. Pe Clisura de Jos sunt: Peştera Ponicova şi Peştera Veterani despre care se spune că a fost sactuarul celui mai important zeu al dacilor, Zamolxe;
  9. Satul lacustru de la Berzasca şi vestigii medievale: Cetatea Tricule de la Sviniţa (judeţul Mehedinţi), Cetatea Drencova şi Cetatea Cula de la Coronini;
  10. Mănăstirea ortodoxă sârbă „Sfântul Sava” de la Baziaş, Mănăstirea „Mraconia” de la Dubova (Mehedinţi), Biserica catolică „Neprihănita Zămislire” de la Orşova şi Mănăstirea „Sfânta Ana” de la Orşova (Mehedinţi), precum şi Biserica „Sf. Arhangheli”, monument de arhitectură şi pictură bisericească bizantină de la Berzasca.

Lasă un răspuns